(video) Deputata Bodnarenco, citată la CNA pentru audieri pe marginea unor declaraţii publice

bodnarenco1

Deputata Elena Bodnarenco a fost citată la Centrul Naţional Anticorupţie pentru a fi audiată, în calitate de martor, pe marginea unor declaraţii publice despre o presupusă tentativă de corupere. Legiuitorul urmează să se prezinte pe data de 15 martie curent, la ora 10.00, la sediul CNA.

Precizăm că, Direcţia generală urmărire penală a CNA examinează, în ordinea prevăzută de art. 274 Cod de procedură penală, declaraţiile deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, membru al fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Elena Bodnarenco, făcute în cadrul unei emisiuni televizate.

Din conţinutul acestor declaraţii rezultă faptul că un deputat din cadrul unui partid parlamentar i-ar fi propus bani şi funcţii pentru a o convinge să părăsească fracţiunea pe care o reprezintă. În acest sens, organul de urmărire penală are sarcina şi obligaţia de a identifica persoana care ar fi comis presupusa infracţiune; de a stabili timpul, locul şi modul de săvârşire a infracţiunii; cercul potenţialilor martori; de a identifica existenţa şi de a întreprinde măsuri pentru conservarea şi ridicarea posibilelor probe materiale (înregistrări audio sau video) care pot fi prezentate de martori sau ridicate de la locul în care s-ar fi produs infracţiunea. Acţiunile pot fi efectuate doar după audierea în calitate de martor a Elenei Bodnarenco, care urmează să contribuie la stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Totodată, ofiţerul de urmărire penală al CNA în gestiunea căruia se află materialele respective, a întreprins un şir de măsuri în vederea citării cet. Bodnarenco pentru a fi audiată în calitate de martor asupra declaraţiilor publice privind comiterea unei infracţiuni.

Astfel, pe 4 martie 2016, fost întocmită citaţia, prin care cet. Bodnarenco a fost citată în calitate de martor pentru a se prezenta pentru audiere la 10.03.2016, ora 10.00, la organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie. Înmânarea citaţiei personal Elenei Bodnarenco nu a fost posibilă, deoarece dumneaei nu răspundea la apelurile telefonice. Din aceste considerente, citaţia a fost plasată în cutia poştală a Parlamentului. Elena Bodnarenco nu s-a prezentat la data şi ora indicată în citaţie.

Reamintim că, deputata comunistă Elena Bodnarenco a declarat că un deputat al Partidului Democrat a încercat să o corupă pentru ca să părăsească Partidul Comuniştilor. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune TV 7 la începutul lunii martie. „Mi-au propus o sumă mare, din șase cifre, în dolari, ca să votez Guvernul Filip şi să părăsesc PCRM. În cazul dacă aş fi ales careva funcţii pentru mine sau cineva din familia mea, suma în bani trebuia să fie mai mică”, a spus atunci deputata.

Elena Bodnarenco a evitat să spună numele deputatului care a încercat să o corupă, însă a dat de înţeles că va face-o în cazul în care organele de anchetă nu vor elucida cazul. „Am reclamat cazul, dar nu am încredere că instituţiile statului vor duce la bun sfârşit acest dosar”, a spus comunista.

 

„INTERPOL”, emisiune realizată de Natalia Morari. Invitat – El…Elena Bodnarenco: Un deputat din PD mi-a propus o sumă cu 6 cifre în dolari. Live aici: https://www.privesc.eu/arhiva/65776

Posted by Privesc.Eu on Thursday, March 3, 2016

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine