(foto, video) Olea Cegorean – tânăra din Moldova care a arătat lumii o altă istorie a Afganistanului

Pentru început, probabil ar fi bine să menționăm că Olga nu a ajuns întâmplător în Orient. Fiind studentă la ASEM, aceasta s-a implicat în activități de voluntariat în cea mai importantă organizație studențească din Moldova, unde a reușit în scurt timp să fie aleasă în calitate de președinte – AIESEC Chișinău. După încheierea unui mandat care a durat un an, a decis să-și continuie experiența în cadrul aceleiași organizații, dar într-o altă parte a globului. Și anume, într-o țară insulară din America Centrală, în nordul Mării Caraibilor – Republica Dominicană, țară care a „adoptat-o” pentru un termen neașteptat de lung pentru ea. De unde și cum a apărut ideea de a locui, munci și a se dezvolta ulterior în Afganistan, Olga ne-a povestit în materialul de mai jos.

„Mi-a apărut această idee pe când eram încă în Republica Dominicană, unde am găsit această posibilitate de exchange încă în 2012, dar nu a fost să fie atunci și așa am mai rămas în Republica Dominicană încă trei ani. După această perioadă petrecută acolo, aveam acel sentiment că nu am dus până la bun sfârșit ceva. Întâmplător am găsit aplicările pentru președinția AIESEC în Afganistan și am făcut aplicarea într-o noapte. Mi se părea că nu prea am șanse, pentru că mai erau încă trei candidaţi de la ei. Înțelegeam că am șanse puține să fiu aleasă. Am trecut totuși concursul și am ajuns președintele AIESEC Afganistan. Am realizat ce am făcut abia când am mers la o conferință în China. Atunci când oamenii de acolo mă întrebau: „De ce Afganistan?”. Deși nu aveam încă un răspuns la această întrebare, am spus atunci că eu cred în soartă, nu total, dar așa a fost să fie că am fost aleasă MCP Afganistan”, ne relatează tânăra.

Ajunsă în Afganistan, Olga s-a ciocnit de la bun început cu reticența unor membri ai organizației unde fusese aleasă președinte. Potrivit eroinei, cei de acolo se întrebau cât o să reziste în acel mediu și ce realizări putea face o femeie într-o țară ca Afganistan. Olga a reușit să treacă peste această reticență și să demonstreze că o străină poate contribui la dezvoltarea organizației și a echipei sale.

Tânăra susține că a mers în Afganistan cu dorința de a dezvolta organizația internațională AIESEC, și-a urmat un vis și a decis să ofere experiența sa de leadership. „Am vrut să aduc adevăratul spirit AIESEC acolo. Timp de un an și jumătate, cât am fost acolo, am refăcut structura organizațională a echipei. Deși nu a fost ușor și chiar de la început au fost mai multe persoane care au încercat să mă descurajeze, nu m-am speriat, dar am fost un pic debusolată. Am găsit sprijin în fondatorul AIESEC Afganistan, care locuiește acum în Germania, dar este de origine afgană. El a venit cu inițiativa de a pune pe picioare organizația cu 13 ani în urmă și tot el m-a susținut în momentele mai dificile. Noi am realizat mai mult de 15 proiecte în decurs de un an. A fost greu, pentru că a trebuit să încep de la zero, să scriu mail-uri sau alte chestii elimentare. După un an, dacă întrebai pe cineva ce face în ASIESEC îți spunea câte proiecte a făcut și ce poziție ocupă și de ce este responsabil în organizație. Am reușit în perioada mandatului meu să aducem internaționali în cadrul proiectelor AIESEC. Prin implicarea mea, am vrut să arăt lumii o altă față a Afganistanului, una a oamenilor ospitalieri de acolo, a generației tinere mult mai deschise către lucruri noi”, recunoaște tânăra.

Timp de un an și jumătate, Olga s-a mai obișnuit cu ideea că nu poate să meargă de una singură pe stradă, că trebuie să fie mereu însoțită. Aceasta a locuit într-o casă păzită de un gardian și a trăit ținând cont de obiceiurile afgane. Mai puțin a ținut cont de regulile de securitate, despre care ne-a mărturisit că nu i-ar fi permis să realizeze tot ce și-a propus. „În primul rând, e bine știut că băuturile alcoolice sunt interzise. Orezul face parte din alimentația de zi cu zi a afganilor. Eu apelam și la bucătăria de pe stradă, mâncam des la chapli Kebab, (chapli în traducere înseamnă „sandală”). Totodată, ceaiul este băutura care nu lipsește din meniul zilnic.”

Olga ne-a mai povestit că, de regulă, femeile nu merg în stradă nefiind însoțite de către cineva. De asemenea, în restaurant, primul etaj este rezervat exclusiv bărbaților, iar celelalte femeilor și copiilor. În societate încă mai persistă căsătoriile aranjate de familii. Tinerele care optează pentru studiile la universitate merg cu transport separat, dar există și transport comun, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Dacă ești invitatul unei familii de acolo, s-ar putea să nu vezi fața femeilor din acea familie. „Majoritatea femeilor stau acasă și principalul lor scop încă este acela de a se căsători. Situația este un pic diferită în Kabul, unde sunt universități și studiază și tinere. În Moldova, femeile sunt orientate spre carieră și spre ideea de a face mai întâi studii”, ne mai spune Olga.

Vedeți mai jos și un interviu acordat unui post de televiziune din Kabul.

„Ce am învățat de la Afganistan? Am învățat să ascult mai mult decât să vorbesc. Afganistanul m-a învățat să nu am prea multă încredere în oameni. Totodată, am învățat să nu îmi pese ce se vorbește despre mine – gura lumii nu o poți închide. Cel mai important lucru pe care l-am luat de acolo: „Să nu încetezi niciodată să îți faci planuri și să visezi, chiar dacă într-o zi ele pot fi spulberate”.

Reîntoarsă de ceva timp acasă, tânăra recunoaște că nu planifică să rămână pentru mult timp în Moldova. „Simt nevoia de a-mi găsi un job pentru un anumit timp. Aștept să văd ce oferte voi avea peste hotare și voi pleca în altă țară. Da, și m-aș întoarce în Afganistan.”

Interviu realizat de Natalia Screlea