80 de studenți și masteranzi vor avea oportunitatea să facă stagii de practică în companiile de top din Moldova. Programului ITMC – Internship. Training. Mentoring. Coaching Programme – ediția 2016 își va deschide ușile pentru evenimentul de lansare joi, 10 martie 2016, la ora 17.00, în Sala de Conferințe Courtyard, hotel Codru.
Pe parcursul anului 2016, în cadrul programului ITMC vor fi selectaţi peste 80 de studenţi şi masteranzi, care îşi vor face stagiul de practică în 14 companii partenere din sectoarele: financiar, servicii, producere, industrie, comerț, HoReCa şi media.
Pe lângă dezvoltarea abilităţilor profesionale, pe parcursul celor trei luni de program, tinerii vor beneficia şi de traininguri ce vor contribui la îmbunătățirea abilităților non-tehnice (soft skills) ale acestora: comunicare, arta de a vinde și a negocia, managementul timpului, managementul conflictelor, leadership etc.
La eveniment vor participa fondatorii programului ITMC, Angela Gladei şi Adrian Ciofu, reprezentanţi ai companiilor partenere şi potenţiali angajatori din sectorul public, traineri şi mentori, studenţi şi masteranzi în ultimul an de facultate, dar şi absolvenţi ai programului ITMC de anul trecut.
Angela Gladei, fondator ITMC: „Programul ITMC își propune să ajute companiile din Moldova să identifice tinerele talente în rândul absolvenților, să-i motiveze să rămână în țară prin oferirea oportunităților de angajare, astfel având ca impact încetinirea procesului de migrare; să accelereze procesul de integrare a absolvenților în câmpul muncii, micșorând rata de șomaj și având un impact pozitiv asupra creșterii economice. Programul are ca scop dezvoltarea abilităților și competențelor practice ale tinerilor, în concordanță cu cerințele de pe piața muncii”.
În ediţia precedentă a programului IMTC au participat 20 de studenți în ultimul an de universitate şi zece companii din Moldova din sectorul public și privat. Toți participanții au fost încadrați în câmpul muncii, s-au implicat în activități de voluntariat ori au decis să își continue studiile la scurt timp după finalizarea programului.
Autor al Programului ITMC este compania „Business Development Capital” (BDC), fondată în anul 2015 de către o echipă de tineri, care a participat la Programul de Dezvoltare a Sectorului Privat în Suedia. BDC își propune să dezvolte întreprinderile din țară prin promovarea modelului de management etic și a conceptului de responsabilitate socială corporativă.
Tinerii interesați de aceste stagii de practică ar putea afla noutăți urmărind pagina de Facebook a ITMC.
La eveniment vor participa fondatorii programului ITMC, Angela Gladei şi Adrian Ciofu, reprezentanţi ai companiilor partenere şi potenţiali angajatori din sectorul public, traineri şi mentori, studenţi şi masteranzi în ultimul an de facultate, dar şi absolvenţi ai programului ITMC de anul trecut.