Participanții primului hackathon IoT din Moldova trebuie să creeze un coș de gunoi inteligent

DinuBubulici.com-2681

Până pe 29 martie 2016, tinerii care sunt gata să se lase provocați într-o competiție IT, fiind totodată pasionați de conceptul Internet of Things se pot înscrie la primul Hackathon IoT din Moldova. Astăzi, la ceremonia de deschidere, cei interesați au aflat mai multe despre sarcina propusă și ce ar trebui să facă pentru a o duce cu succes la capăt.

Hackathonul propriu zis, „REMIX IoT MOLDOVA: Connect your city”, va avea loc în perioada 2-3 aprilie, atunci când participanții vor pune în aplicare ceea ce pot proiecta până atunci. Până pe 29 martie se vor forma echipele, iar în dependență de proiectele fiecăruia, organizatorii vor alege cinci echipe participante la hackathon.

Ce înseamnă Internet of Things?

Internet of Things ar suna în traducere Internetul tuturor lucrurilor sau Internetul a orice. Este un concept care definește o lume în care toate obiectele (mașini, electrocasnice, sisteme de iluminat, dispozitive mobile, portabile etc.) sunt conectate între ele cu ajutorul internetului. Internet of Things funcționează doar prin senzori. De cele mai multe ori, tu nu trebuie să faci mai nimic.

Sarcina competiției

Participanții trebuie să creeze un coș de gunoi deștept care va funcționa printr-un sistem de votare. Acest sistem prevede că aceste coșuri vor comunica întrebări sau afirmații, la care utilizatorii vor răspunde alegând să arunce gunoiul în coșul respectiv. Coșul care va deveni cel mai popular, va câștiga. Aceste instrumente vor comunica între ele printr-un cloud care va fi furnizat de către organizatori pentru a face schimb de întrebări. Astfel, în cazul în care un coș se umple, el redirecționează întrebarea spre alt coș.

Participanții sunt liberi să fie creativi și să adauge orice altă funcție cred ei că poate fi utilă, iar materialul din care va fi construit coșul va fi la fel la libera alegere a participanților.

Competiția „REMIX IoT MOLDOVA: Connect your city” este organizată de Generator Hub în colaborare cu partenerii acestuia, Intel și Starnet. Participarea la competiție este absolut gratuită pentru orice participant.

Olga Batîr, administrator Generator Hub: Ne-am gândit să abordăm acest aspect, pentru că în timp ce în lume conceptul Internet of Things este foarte dezvoltat, la noi încă nu e foarte cunoscut. Sarcina tehnică a fost creată de către mentori. Vrem să vedem cum reacționează tinerii la acest concept.

Roman Gliuc, adviser proiect: Este bine că sarcina implică crearea unui element hardware, pentru că în Moldova se creează pe larg elemente de software. Provocarea noastră a fost ca participanții să creeze ceva fizic, care poate fi programat și folosit în folosul orașului. Moldova are nevoie de povești de succes în ceea ce privește sistemele hardware, așa că, cel mai probabil, câștigătorii vor fi ajutați să-și dezvolte produsul și la nivel comercial.

Echipele vor fi susținute de către trei mentori, care îi vor ghida pe participanți în realizarea proiectului lor. Este important de menționat că Generator Hub pune la dispoziția participanților spațiu pentru lucru gratuit, astfel încât echipele vor putea lucra inclusiv până la hackathon, în regimul normal de lucru al hub-ului. De asemenea, limita de vârstă, de până la 25 de ani, a fost extinsă, astfel încât acum orice doritor este liber să-și formeze o echipă pentru a participa.

Vladimir Melnic, mentor: Este important pentru participanți să studieze programul, iar dacă au întrebări, să le pună. Să-și pregătească, de asemenea, planul strategic și în final să-l implementeze.  Având abilități de programare a microcontroller-urilor și a interfețelor web, voi pot ajuta echipele să-și atingă scopurile. Conceptul Internet of Things este relativ în ascensiune, în continuă dezvoltare la noi în țară, fiindcă tehnologia devine tot mai accesibilă. Sarcina în sine este una eficientă prin impactul social și ecologic pe care îl poate avea.

Câteva zeci de participanți s-au arătat astăzi interesați și curioși de sarcina propusă, mulți dintre care deja s-au grăbit să ceară primele sfaturi de la mentori sau să-și caute parteneri pentru a forma o echipă. Echipele trebuie să aibă până la cinci persoane în componență. Echipelor selectate le va fi furnizat gratuit board-ul de dezvoltare Intel ® Galileo Gen 2 și un set de senzori necesari pentru punerea în aplicare a sarcinilor.

Alex, student IT la UTM, anul I: Este o sarcină interesantă, ce promite a fi grea în același timp, așa că trebuie să ne apucăm de lucru. Cu siguranță va fi util pentru a învăța procedeele tehice, a ne deprinde cu elementele caracteristice unui astfel de sistem.

Pentru toate detaliile ce țin de eveniment, urmăriți și pagina de Facebook.

DinuBubulici.com-2662

DinuBubulici.com-2682

DinuBubulici.com-2678

DinuBubulici.com-2677

DinuBubulici.com-2676

DinuBubulici.com-2675

DinuBubulici.com-2666

DinuBubulici.com-2664

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine