(video) Curtea Constituțională: Președintele se va alege direct de către popor

Tănase
Foto:Photo Credit: privesc.eu

Președintele Republicii Moldova va fi ales direct de către popor. Anunțul a fost făcut public de către președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, acum câteva clipe.

Acesta a anunțat că, Curtea Constituțională a modificat articolul 78 din Constituția Republicii Moldova potrivit căruia: „Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat”.
De acum președintele va fi ales prin vot direct de către popor.

„La originea acestei decizii este sesizarea depusă anterior, la 12 noiembire 2015 de către 18 deputați ai fracțiunii Partidului Liberal-Democrat din Moldova”, a declarat Alexandru Tănase.

Conform articolului 78 din Constituția Republicii Moldova, pentru funcția de Președinte al Republicii pot candida cetățenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc pe teritoriul ei nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat.

Curtea Constituțională a modificat, de asemenea, și articolul 89 din Constituție, care prevede suspendarea președintelui. Conform modificărilor, președintele poate fi suspendat din funcție de către Parlament cu votul a două treimi din deputaţi. După adoptarea propunerii de suspendare a șefului statului de către Parlament, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.

Efectele Curții nu se extind asupra lui Nicolae Timofti care rămâne în funcție până la expirarea mandatului. Decizia este irevocabilă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale îl puteți viziona mai jos:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine