Cei trei tineri care și-au violat colegul de liceu au vrut să scape de pedepse

inchisoare-1363592296
Foto:PC: radioresita.ro

Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul avocaţilor, care au solicitat achitarea celor trei adolescenţi, care acum patru ani l-au violat pe un coleg mai mic. Astfel, magistraţii au menţinut decizia Curţii de Apel Chişinău din octombrie 2015, care i-a recunoscut pe cei trei culpabili, aplicându-le pedepse a câte opt ani de închisoare fiecăruia.

Inculpaţii au fost recunoscuţi culpabili după ce procurorii au demonstrat că, în septembrie 2012, inculpaţii, care la acel moment erau elevi în clasa a X-a într-un liceu din or. Hânceşti, l-au violat timp de trei zile la rând pe un coleg din clasa a III-a. Totul s-a întâmplat în timpul pauzelor dintre ore, minorul de nouă ani fiind dus cu forţa şi abuzat sexual de inculpaţi în sala sportivă şi vestiarele liceului.

Victima a avut curajul să le povestească părinţilor prin ce a trecut, aceştia alertându-i pe oamenii legii. Inculpaţii nu şi-au recunoscut vinovăţia, iar expertizele psihiatrice legale, dispuse de procurori pe acest caz au concluzionat că aceştia erau responsabili la momentul comiterii crimei.

Procurorii din Hânceşti le-au incriminat comiterea infracţiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) (homosexualitatea săvârşită prin constrângere fizică şi psihică a persoanei, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, de două sau mai multe persoane asupra unui minor despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani).

Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine