Moldova Fashion Days – evenimentul care scoate la lumină cele mai bune colecții vestimentare din Moldova

fashionwalkcollage

Pe 5 și 6 martie lumea modei își deschide larg ușile, anunțând cel mai tare eveniment de modă al anului – Moldova Fashion Days – un show de excepție oferit de Asociația Patronală a Industriei Ușoare (APIUS), cu susținerea USAID Competitiveness Project.

În această primăvară, Moldova Fashion Days este deja la cea de-a noua ediție, venind cu o locație specială și două zile de show senzațional, în care designerii de modă recunoscuți, împreună cu noi designeri talentați își vor prezenta colecțiile Primăvară-Vară. De la ediție la ediție, Fashion Show-ul devine tot mai profesionist, tinde să ajungă la nivelul evenimentelor de modă europene, astfel încât la ediția din această primăvară, pe podium vor defila modele profesioniste.

 

Evenimentul va găzdui 300 de oaspeți în fiecare din cele două zile. Pe lângă prezentările de modă, publicul prezent la eveniment va avea parte de muzică bună, show de lumini, și surprize deosebite.

Până acum au fost organizate opt ediții Din Inima Fashion Show. Organizatorii au încercat de fiecare dată să aducă ceva nou, pentru a menține interesul publicului, oferind designerilor noi posibilități de a-și promova creațiile și de a-și dezvolta afacerile. Venind de fiecare dată cu concepte, abordări și vizualuri noi, fiecare ediție a fost unică și irepetabilă.

Aici puteți achiziționata bilete pentru eveniment.

Mai jos puteți vedea frânturi din colecțiile prezentate la edițiile anterioare.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine