Fiecare oraș care se respectă are mai multe legende. Chișinăul este un astfel de oraș. Locurile pe care le vedem zilnic pot fi pline de mister. Pentru a cunoaște mai bine urba, echipa #diez dorește să readucă din umbră mai multe povești și mituri despre Chișinău, or fiecare legendă reprezintă o anumită reflectare a realității. Aceasta este colecția de legende a acestei ediții. Dar Dvs. cunoașteți vreo legendă?
Legenda urbană despre Moara Roşie
Moara Roşie este una dintre cele mai misterioase clădiri din oraş. Edificiul a aparţinut mai multor persoane, ultimul fiind Abram Levenzon, care a cumpărat-o în 1889. La începutul sec. XX în edificiu a fost un incendiu puternic, astfel moara trebuia reconstruită de la zero. De menţionat, documentele de arhivă confirmă că în 1901 aici a avut loc un incendiu. Clădirea a fost ridicată din nou din cărămidă roșie. De aici încep lucrurile mistice. Una dintre legende spune că în timpul reconstrucției, meșterii au zidit în unul dintre pereţi o femeie. Astfel moara a lucrat fără probleme încă 100 de ani. Mai mulți curajoşi care au vizitat locul afirmă că acel perete nu se proiectează pe fotografii. O altă poveste se referă la denumirea clădirii. Se spune că proprietarul acesteia şi-ar fi omorât familia, iar apoi ar fi dat foc la clădire. Se consideră că în urma acestor evenimente edificiul a fost numit Moara Roşie, culoarea roşie semnificând sângele vărsat. Astăzi clădirea arată înfricoșător și așteaptă să fie renovată.
Legenda urbană despre casa cu fantome
O casă cu fantome sau doar legenda că ar exista o asemenea casă a devenit un lucru aproape obișnuit pentru fiecare oraș. Chișinăul nu este o excepție în acest sens. Deși faptul că în oraș există mai multe case bântuite de fantome sunt doar zvonuri, acestea oricum intrigă pe oricine. Una dintre aceste case este pe strada Orhei. Localnicii străzii mărturisesc că în anii 90, într-o casă de pe această stradă a fost săvârșită o crimă. Corpul victimei a fost găsit în iazul din spatele casei, decapitat. Nimeni nu cunoaște exact cine a fost victima și asasinul. Poate toate acestea sunt zvonuri, dar sufletul nefericitei bântuie câteodată ferestrele casei vechi. Casa la rândul său este într-o strare atât de deteriorată, încât a început să se prăbușească sub pământ. Dacă totuși vă hotărâți să mergeți acolo, să știți că la intrare vă așteaptă inscrupția „Pe cei care au fost aici după noi, îi așteaptă Moartea”.
Legenda urbană despre Bulevardul Dacia
A identifica pe Bulevadrul Dacia un singur loc misterios este complicat. Clădirile înalte, care atrag fulgerele, sunt principalul pericol al bulevardului. Apropo, vechiul nume al bulevardului, „Prospektul Mira”, armoniza spațiul. Schimbarea denumirii, posibil, nu a fost cea mai bună decizie. Mai mulți astrologi spun că drumurile lungi, în formă de linie dreaptă, nu sunt cea mai bună opțiune pentru orașul nostru. Bulevardul Dacia este unul dintre cele mai periculoase locuri anume pentru șoferi. Deși strada este în formă de linie dreaptă, aici s-au petrecut prea multe accidente pentru un asemenea loc, pașnic la prima vedere. Multe dintre ele, din păcate, au avut un sfârșit fatal.