Funeraliile lui Umberto Eco vor avea loc marți, la un castel din Milano

Ceremonia funebră laică va avea loc marţi, la ora 15.00, în Castelul Sforzesco, un edificiu din secolul al XV-lea pe care Umberto Eco îl vedea de la fereastra casei sale, precizează La Repubblica. Soţia celebrului filosof italian, Renate, şi fiica acestuia, Carlotta, nu au făcut nicio declaraţie pentru presă, luând însă din faţa casei din Milano trandafiri albi şi roşii lăsaţi de admiratori ai scriitorului.

„Dorinţa lui Umberto Eco privind funaraliile laice era în concordanţă cu viaţa sa, care a fost profund laică”, a declarat coordonatorul editorial al scriitorului, Mario Andreose.

Reprezentantul editorial al lui Umberto Eco a precizat că ultima carte a acestuia, „Pape Satàn Aleppe” – inspirată dintr-un controversat vers malefic din „Infernul” (lucrarea „Divina Comedie”, de Dante Alighieri) – va fi lansată, în loc de luna mai, cum era prevăzut iniţial, la sfârşitul săptămânii viitoare, de Editura La Nave di Teseo, înfiinţată de filosoful italian în 2015.

Scriitorul italian Umberto Eco, specialist în semiotică, autorul celebrelor romane „Numele trandafirului” şi „Pendulul lui Foucault”, a decedat vineri seară la vârsta de 84 de ani.

Filosoful Umberto Eco, supranumit „părintele semioticii interpretative”, profesor emerit al Universităţii din Bologna şi fondator al Departamentului de comunicare al Universităţii din San Marino, a decedat în locuinţa sa din Piaţa Castello, Milano. Umberto Eco suferea de câţiva ani de cancer.

Născut în orăşelul Alessandria, în nordul Italiei, pe 5 ianuarie 1932, Umberto Eco a devenit celebru cu romanele „Il nome della rosa / Numele Trandafirului” (1980) şi „Il pendolo di Foucault / Pendulul lui Foucault” (1988). Ultima carte publicată în viaţă de filosoful italian a fost „Anno zero / Numărul zero”, publicată în 2015.

Umberto Eco a fost autorul a numeroase alte lucrări în domeniile semioticii, esteticii medievale, lingvisticii şi filosofiei. Eco a început să devină interesat de influenţa presei asupra culturii de masă la sfârşitul anilor 1950. În anul 2010, a devenit profesor asociat al Academiei naţionale italiene pentru Ştiinţe Morale, Istorice şi Filosofice.

Catalogat „părintele semioticii interpretative”, Umberto Eco s-a remarcat cu lucrări precum „Il problema estetico in San Tommaso / Problema estetică la Sfântul Toma d’Aquino” (1956), „Sviluppo dell’estetica medievale / Dezvoltarea esteticii medievale” (1959), „Arte e bellezza nell’estetica medievale / Artă şi frumuseţe în estetica medievală” (1987), „Opera aperta / Operă deschisă” (1962), „La struttura assente / Structura absentă” (1968), şi „Trattato di semiotica generale / Tratat de semiotică generală” (1975).

„Doliu pentru cultură, ne-a părăsit Umberto Eco; suntem profund îndureraţi”, a reacţionat Editura Bompiani, conform TGcom24.it.

„Doliu imens pentru dispariţia lui Umberto Eco”, a transmis premierul Italiei, Matteo Renzi. „Umberto Eco este un exemplu extraordinar de intelectual european, îmbinând în mod unic inteligenţa trecutului cu o capacitate inepuizabilă de anticipare a viitorului”, a adăugat şeful Guvernului de la Roma.