Transportarea elevilor spre școală – dificultate în tot mai multe licee din stânga Nistrului

curse-regulate-de-transport-pentru-elevii-navetisti-din-comuna-benesat
Foto:Photo Credit: ziarelive.ro

În urma unei ședințe de lucru desfășurată astăzi la Ministerul Educației a fost analizată situația în instituțiile de învățământ cu predare în grafia latină, amplasate în stânga Nistrului și în orașul Bender, subordonate ministerului. Scopul întrevederii a fost de a monitoriza situația din teritoriu, pentru a identifica problemele școlilor, dar și căile de soluționare a acestora.

Una dintre problemele privind sistemul educațional din țară a fost abordată de Ion Popșoi, director al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Dubăsari, care a precizat că în instituția pe care o reprezintă, asigurarea transportului spre școală a celor 340 de elevi din 12 localități este dificilă, iar arenda autocarelor, foarte costisitoare.

Aceeași problemă a fost menționată și de către ceilalți manageri. Totodată, directorii au afirmat că liceele și gimnaziile lor dispun de manuale și de cadre didactice în proporție de 100%, însă unii învățători au deja o vârstă înaintată. Întrebați despre modul în care au gestionat cei 100 de mii de lei per instituție, primiți din partea Guvernului Republicii Moldova, directorii au spus că i-au utilizat pentru reparații, procurarea echipamentului IT, dotarea bibliotecilor, transportul elevilor etc.

La finalul ședinței, Corina Fusu a accentuat că Ministerul Educației este dispus să susțină în continuare instituțiile de învățământ cu predare în grafia latină, amplasate în stânga Nistrului și în orașul Bender, iar propunerile directorilor vor fi examinate minuțios pentru a întreprinde măsurile necesare în vederea îmbunătățirii situației.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine