Cunoaște tradițiile azere la un festival internațional pentru tineri la Baku

Novruz-in-Baku-13-1024×768
Foto:Novruz în Baku PC: travelphotoreport.com

Novruz – International Youth Festival este un eveniment organizat anual pentru tinerii din întreaga lume. Participarea îți va oferi posibilitatea de a te familiariza cu sărbătoarea Novruz și de a lua parte la tradițiile și obiceiurile tematice locale.

Evenimentul are loc în perioada 19-25 martie, 2016 la Baku, Azerbaidjan. Scopul reunirii tinerilor este de a crea un mediu multicultural, de a deschide o platformă ce va permite descoperirea tradițiilor țării și a culturii în general.

La acest eveniment vor fi aleși să participe 30 de tineri motivați, care au între 18 și 35 de ani și sunt interesați de a descoperi o cultură nouă.

Novruz este o sărbătoare închinată focului și purității. Își are originile în zoroastrism, cea mai veche religie a omenirii. Numele sărbătorii este dat, de fapt, de un cuvânt compus, de origine persană, format din cuvintele nev, „nou”, și ruz „zi”, cu înțelesul de „ziua cea nouă”. Chiar prin etimologia cuvintelor care intră în alcătuirea denumirii sale, sărbătoarea implică, așadar, ideea de renaștere, de reînnoire, de început al unui nou ciclu. Din punct de vedere astronomic, această zi reprezintă venirea primăverii astronomice, moment ce coincide cu echinocțiul de primăvară și ieșirea Soarelui din zodia Peștilor, concomitent cu intrarea sa în zodia Berbecului.

Costuri

Taxa de participare este de 70 de euro, care va acoperi cazarea, transportarea locală și activitățile sociale.

Data limită pentru înregistrare este 2 martie 2015. Te poți înregistra completând formularul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine