Polițiștii de frontieră au depistat 6.810 pachete cu țigări de proveniență autohtonă, în valoare de 73.370 de lei, pe care trei tineri moldoveni intenționau să le transporte ilegal peste râul Prut. În cadrul acțiunii de prindere în flagrant delict, persoanele nu s-au supus somațiilor legale prin voce, motiv pentru care polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare.
În baza unor informații operative cu privire la desfășurarea unor activități de contrabandă cu produse din tutungerie, au fost întreprinse mai multe măsuri specifice de supraveghere și control a segmentului din responsabilitatea Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni, în vederea depistării și reținerii persoanelor implicate în contrabandă. În acest sens, la data de 13 februarie 2016, în jurul orei 19.00, prin intermediul serviciului dispecerat al Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni, s-a anunțat că patrula mobilă a observat cum spre linia de frontieră înaintează câteva persoane, având asupra lor colete voluminoase. Operativ, la fața locului s-a deplasat grupa de intervenție care a acționat pentru reținerea acestora.
În timpul acțiunii, polițiștii de frontieră au efectuat somațiile prin voce, moment în care persoanele au abandonat coletele și au încercat să fugă, dispersandu-se pe mai multe direcții. Drept urmare, angajații Poliției de Frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment, cu respectarea prevederilor legale.
În rezultat, pe direcția localităților Petrești-Petrești s-a reușit reținerea a trei bărbați cu vârste de 21, 23 și 31 de ani, domiciliați în localități din raioanele Ungheni și Criuleni. În cadrul cercetării zonei au fost descoperite cinci colete învelite în folie neagră, care conțineau o cantitate de 2.880 de pachete de țigări „Plugarul”, 1.500 de pachete – „Hilton”, 1.490 de pachete „Ritm” și 940 de pachete „Winston”. Valoarea întregii cantități de țigări constituie 73.370 de lei.
Persoanele reținute, precum și materialele acumulate pe cazul dat, au fost transmise în gestiunea organului de urmărire penală al Poliției de Frontieră pentru desfășurarea cercetărilor necesare privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27 CP, art. 248 aliniatul 5 punct (b) a CP al RM, potrivit căreia, tinerii riscă închisoare de la 3 la 10 ani.