Premii pentru vinurile din Moldova: Trei medalii la un concurs din România

vartely
Foto:Medalii pentru vinurile din Moldova

Gama de vinuri Individo de la Château Vartely și-a suplinit colecția de medalii cu încă trei obținute la Concursul de vinuri „Pistonul de AUR” din România, Brăila, ajuns la ediția a V-a, care a avut loc pe data de 30 ianuarie 2016.

Individo Rară Neagră Malbec Syrah și Individo Traminer Sauvignon Blanc au fost onorate cu medalii de aur, obținând punctaje aproape de cel maximal și anume 86 puncte și respectiv 85,5 puncte, iar Individo Fetească Neagră a primit medalie de argint, acumulând 83 de puncte. Punctajul maxim oferit a fost de 100 de puncte.

Concursul Pistonul de aur este oganizat de blogul „Pistoane Baricate” a lui Iulian Grigorescu, un blog foarte apreciat de cunoscătorii de vin și specialiștii implicați în industria vinului din România. Acest an a fost o ediție încurajatoare, marcată de interes sporit din partea cramelor, la care s-au înscris 39 de crame renumite din România, Republica Moldova și Grecia, totalizând 103 probe.

Amintim că, vinuri Individo au mai câștigat medalii la concursurile internaționale Mundus Vini, Germania, International Wine Challenge, Marea Britanie și La Selezione del Sindaco, Italia.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine