Visul unui pompier din Moldova: să participe la un training pentru pompieri în SUA

8133525_1452378603.1709_funddescription
Foto:PC: Dumitru Polscin

Dumitru Polscin este un pompier din Chișinău care și-a dedicat deja 13 ani din viață salvând viețile oamenilor din incendii. În primăvara anului 2015 el era premiat cu distincția de „Pompierul anului”. Acum, Dumitru strânge bani pe Gofundme pentru a ajunge la un training renumit pentru pompieri, care va avea loc la Indianopolis, SUA.

Pentru conferința internațională, Dumitru are nevoie de 5 000 de dolari pentru călătorie, înregistrare la conferință, viză pentru SUA, cazare și mese timp de o săptămână.

Dumitru își dorește foarte mult să ajungă la training, să învețe cât mai multe lucruri interesante pe care să vină să le împărtășească și cu colegii de la Chișinău pentru a-și îmbunătăți eficiența în lucru.

„Îmi exprim sincerele mulțumiri pentru că citiți asta și pentru că ați contribuit la această campanie. Vă promit că voi profita de această oportunitate pentru a-mi antrena și educa și colegii cu care lucrez în fiecare zi pentru a menține siguranța oamenilor”, se spune în mesajul său de motivare.

Pompierul a strâns deja 1 150 de dolari. Ajută-l și tu să-și urmeze visul. Accesează profilul lui pe Gofundme.

 

PC: Dumitru Polscin
PC: Dumitru Polscin
PC: Dumitru Polscin
PC: Dumitru Polscin
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine