Maia Sandu: „Acest protest ține de neadmiterea instalării unui regim pe deplin dictatorial”

12549093_10204403082476549_1844058703615131574_n
Foto:Photo Credit: Aurreliu Pisica/Facebook

Maia Sandu, fostul ministru al Educației și inițiatoarea proiectului politic Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), susține pe pagina sa de Facebook că protestul de duminică din Centrul Capitalei nu este împotriva unui Guvern proeuropean, ci ține de neadmiterea instalării unui regim pe deplin dictatorial.

„Protestul de astăzi nu este împotriva unui Guvern proeuropean. Este un protest față de capturarea statului, corupție, justiție selectivă și restricționarea accesului la o presă liberă. Acest protest ține de neadmiterea instalării unui regim pe deplin dictatorial. Oamenii din Moldova țin la democrație și vor lupta de dragul ei”, se arată în mesajul Maiei Sandu.

Maia Sandu a participat și la protestele din 22 ianuarie, organizate de Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”, Partidul politic „Partidul Nostru” și Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, însă nu a urcat pe scenă pentru a face careva declarații. Aceasta a spus că susține manifestanții și protestează alături de ei.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, duminică, 24 ianuarie 2016, până la ora 14.30, la acțiunea de protest comună desfășurată în centrul Chișinăului, incidente majore nu au fost înregistrate. La măsura de protest, conform calculelor speciale efectuate la moment, s-au înregistrat aproximativ 16 mii de persoane care s-au aflat stabil în Piața Marii Adunări Naționale și 20 de mii în flux.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine