Law Pupil’s Association, o organizație non-profit, prin intermediul căreia liceenii își dezvoltă competențele necesare unui viitor jurist, înrolează noi membri. Asociația oferă tinerilor o largă experiență judiciară, spirit analitic și abilități în arta oratoriei.
Ai un spirit dinamic și tenace? Îți dorești să fii mai aproape de realizarea ta profesională? Ești activ și vrei schimbarea în domeniul justiției?
Dacă da, atunci înscrie-te până pe 12 februarie în Law Pupil’s Association. Un grup de tineri și-au unit interesele și aptitudinile și au creat un program axat pe schimbul de experiență a persoanelor avizate în domeniu și orice elev dornic de a se forma încă din treapta liceală. Asociația va pune accent pe dezvoltarea activismului social și spiritul de inițiativă al elevilor. În cadrul asociației, tinerii vor avea parte de un șir de sesiuni informative, conferințe, traininguri în domeniul juridicii.
Implicându-te, poți demonstra că viitorii reprezentanți ai Justiției trebuie să fie tineri cultivați, informați și competenți. Acestea, precum și multe alte calități le vei putea dobândi sau dezvolta prin intermediul activităților civice, specialiștilor calificați și sesiunilor educative remarcabile. Law Pupil’s Association ghidează în mai multe direcții de instruire, cum ar fi:
– Public Speaking;
– Dezbateri Academice (Formatul Parlamentului Britanic);
– Practica Proceselor de Judecată (limba romană-sistemul național);
– Practica Proceselor de Judecată (limba engleză-sistemul anglo-saxon);
– Drepturile Omului și Procesele CEDO (limba engleză/franceză);
– Întâlniri cu personalități din domeniul Jurisprudenței;
Acum ai ocazia de a te implica și a contribui la dezvoltarea tânărului jurist din tine!
Poți aplica la organizație până pe 12 februarie. Linkul îl găsești aici, iar mai multe informații le găsești pe pagina de Facebook a asociației.