(video) Drumurile din 36 de localități din Moldova rămân încă blocate

SMURD
Foto:PC: observator.tv

Drumurile a 36 de localități din apropierea raioanelor Cantemir, Taraclia, Ștefan Vodă, Căușeni, UTA Găgăuzia și Cahul au rămas încă blocate în această dimineață. Angajații Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale au intervenit în aceste localități și au deblocat persoanele de pe drumurile înzăpezite.

La unele intervenții din sudul țării au participat și paramedicii SMURD. Printre persoanele salvate se numără și mame cu copii minori.

De asemenea, zeci de pasageri ai mai multor rute de pe traseele din raionul Cahul, Taraclia și Cimișlia au fost nevoiți să apeleze la Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. Pompierii au ajutat oamenii să urce în autospecialele dotate cu sisteme de încălzire, după care i-au transportat în siguranță la punctele de destinație.

Mai multe ambulanțe au fost deblocate după ce au fost înzăpezite în timp ce se deplasau să acorde ajutor medical mai multor persoane care aveau nevoie de îngrijiri.

Vizionați mai jos intervenția echipei de salvare pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, în care se aflau peste 35 de persoane, lucrări efectuate pe traseele din raioanele Taraclia și Cimișlia.

În ultimile 24 de ore echipele de salvatori și pompieri au intervenit în 60 de cazuri și au salvat 448 de oameni și au deblocat 170 de mijloace de transport.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine