Naționala de fotbal U-21 a Moldovei va participa la Cupa CSI 2016

1
Foto:Primul „11” al naționalei de tineret a Moldovei în meciul cu Cehia, Orhei, 16 noiembrie 2015 PC: <a href="http://fmf.md/images/articles/U21/ce2017/md-ceh/1.jpg" target="_blank">FMF.md</a>

În perspectiva pregătirii către preliminariile Campionatului European de tineret din 2017, selecționata U-21 a Moldovei va participa în perioada 17-23 ianuarie la o nouă ediție a turneului internațional „Cupa Comunității” (Cupa CSI), care se va desfășura în orașul Sankt Petersburg, Rusia.

Echipa noastră va evolua în grupa A alături de Belarus, Kazahstan și Kârgâzstan.

Programul meciurilor:
17 ianuarie: Belarus – Kârgâzstan (ora 11.00), Kazahstan – Moldova (13.15)
19 ianuarie: Moldova – Kârgâzstan (11.00), Kazahstan – Belarus (13.15)
21 ianuarie: Belarus – Moldova (11.00), Kârgâzstan – Kazahstan (13.15)

Pentru participarea la aceasta competiție, antrenorul Dănuț Stelian Oprea a convocat în lotul lărgit următorii jucători:

Portari: Victor Buga (Petrocub-Hâncești), Cristian Avram (Academia Chișinău)

Fundași: Daniel Vlas, Alexandru Starîș (ambii, Zimbru Chișinău), Ion Burlacu, Radu Rogac (ambii, Zaria Bălți), Serghei Svinarenco, Andrei Macrițchi (ambii, Sheriff Tiraspol)

Mijlocași: Artiom Rozgoniuc, Vadim Paireli (ambii, Sheriff Tiraspol), Dmitri Semirov (Saxan Ceadâr-Lunga), Dan Taras (Petrocub-Hâncești), David Andronic (Speranța Nisporeni), Ion Cararus (GD Peniche, Portugalia), Eugeniu Crețu (FC Sant Esteve Sesrovires, Spania)

Atacanți: Ilie Damașcan, Dan Spătaru (ambii, Zimbru Chișinău), Eugeniu Rebenja (Sheriff Tiraspol), Alexandru Boiciuc (CSMS Iași, România), Ion Drăgan (Speranța Nisporeni)

În vederea Cupei CSI nu au putut fi convocați din cauza accidentărilor și altor motive, care nu țin de FMF sau selecționerul Dănuț Oprea, următorii jucători:
accidentați – Radu Mîțu (Milsami), Dinu Graur, Ilie Damașcan, Daniel Vlas (tustrei, Zimbru), Valeriu Macrițchii (Sheriff), Ion Ursu, Cristian Cîrlan (ambii, Saxan), Stanislav Sinicovschi (Dinamo-Auto);
alte motive – Alexandru Dulghier (Milsami), Vadim Calugher (Zimbru), Alexandru Bejan (Dacia).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine