Viniluri cu muzică electronică creată de tineri din Moldova vor fi lansate în vânzare pe internet

steve
Foto:PC: Instagram/Strip Steve

Muzică house, funk, techno și alte sunete care nu aparțin neapărat unui gen de muzică s-au adunat pe 300 de viniluri create de Waxtefacts, o casă de discuri lansată de un tânăr moldovean. Autorii vă invită la o petrecere de lansare, de la care nu poate lipsi niciun iubitor de muzică bună.

Dragoș Cojocaru (Librarian) este stabilit de ceva vreme în Danemarca și ne povestește că a avut mereu tangență cu muzica, legătură care a evoluat de-a lungul timpului și continuă acum să evolueze prin intermediul Waxtefacts. „Ideea a fost spontană. Aveam mai multe track-uri pe care nu puteam să le presez pe vinil pentru că nu se apucă nimeni sa facă asta. Într-o zi am decis s-o fac singur.”

Observând că pe internet ideea este deja un concept dezvoltat de multe magazine online care vând viniluri, tânărul a apelat la Strip Steve (Germania) și Straydogpalace (Moldova), doi prieteni muzicieni care au fost încântați să colaboreze pentru prima lansare de 300 de viniluri pe Waxtefacts.

Cum decurge întreg procesul?

Procesul în întregime este destul de simplu și complicat în același timp, ne povestește Dragoș.

# Inițial trebuie să aduni cântecele;
# Pregătești cântecele pentru a fi presate pe vinil, iar asta include un alt proces de mastering realizat cu ajutorul unui inginer;
# Dacă masteringul a decurs bine, piesele sunt trimise la Pressing Plant (în format digital), urmând apoi a fi presate pe viniluri.
# Copiile vinilurilor sunt trimise distribuitorului, acesta fiind responsabil de a distribui produsul prin intermediul diferitelor magazine online sau offline de vânzare a vinilurilor.

Cele 300 de viniluri lansate vor apărea la sfârșitul lunii ianuarie/începutul lunii februarie în mai multe record shopuri din internet. Aici puteți asculta câteva înregistrări. „Noi ne-am apucat de chestia asta pentru că iubim ceea cu ce ne ocupăm, iar publicul nostru țintă sunt persoanele care apreciază ceea ce facem noi.”

În continuare, artiștii își doresc să colaboreze la nivel internațional, iar primul proces de producție să fie urmat de altele cu succes.

Totodată, Librarian și echipa îi invită pe toți iubitorii de muzică la un eveniment la care se va sărbători lansarea primului release pe Waxtefacts. „Vrem să încurajăm oamenii să se susțină între ei pentru a dezvolta muzica electronică din Moldova care, cred eu, are potențial și asta a fost demonstrat cu mult timp înainte de Waxtefacts, de către băieții de la Sensibil, Moonfire, Nurum, Swoon, Capodopere și alții.”

Evenimentul are loc sâmbătă, la Tipografia 5, începând cu ora 21.00. Biletul de intrare costă 30 de lei. Detalii despre eveniment găsiți pe pagina de Facebook.

12375258_574705802685860_2207997342242770704_o

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine