BR Films, cei care au filmat ultimul clip a proiectului Carla’s Dreams la piesa „Te rog”, caută o tânără care să interpreteze un rol cu o tentă erotică în noul videoclip „Sub pielea mea”.
Pentru filmările clipului, echipa de producție caută o tânără cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Tinerele care doresc să fie protagoniste în noua producție video sunt rugate să expedieze, până pe 8 ianuarie, un scurt CV (vârsta, poze, date de contact) la adresa de e-mail: contact@brfilms.ro. Pentru a obține mai multe detalii, doritorii pot apela la următoarele numere 068517399 / 078853306.
Piesa „Sub pielea mea” a fost interpretată pentru prima dată la postul de radio românesc Radio ZU, în octombrie 2015. De atunci, videoclipul cu interpretarea melodiei a adunat peste un milion de vizualizări.
Casa de producție BR Films a reușit o serie de colaborări atât cu interpreți din țară precum Carla’s Dreams, Cristina Scarlat, Valentin Boghean, Lilian Dobândă, Benji, BlackBlock Pro, cât și cu cei de peste hotare precum Nicoleta Nuca (România), Angele Dubeaux (Canada), Ionuț Dolănescu (România), Arman Hasenov (Kazakhstan), Casa de producție “Antler Inc.” (SUA), Global Records (România).