Top 2015: Cele mai bune 20 de albume pop ale anului ce trece

Adele-Tickets
Foto:Photo Credit: seatgenie.com

Albume semnate de Madonna, Florence + The Machine, Adele și Lana Del Rey se află printre cele mai bune 20 de discuri pop ale anului 2015, potrivit unui clasament întocmit de revista Rolling Stone.

Albumul „25”, lansat la jumătatea lunii noiembrie de Adele, se află pe primul loc în acest top. Cele 11 piese incluse pe acest disc reprezintă trecerea spre maturitate a artistei, notează publicația americană. Materialul de studio, cel de-al treilea al cântăreței britanice, include 11 piese, între care „Hello”, „Send My Love (To Your New Lover)”, „I Miss You”, „When We Were Young” și „Remedy”.

Pe locul al doilea în topul celor mai bune albume pop ale anului 2015 se află Lana Del Rey, cu „Honeymoon”. A fost lansat în luna septembrie și reprezintă cel de-al patrulea album al artistei, la care aceasta a fost și coproducător. Definit ca un disc pop baroc, materialul discografic conține 14 titluri, între care un interludiu recitativ – „Burnt Norton”, de T.S. Eliot – și o reinterpretare a piesei „Don’t Let Me Be Misunderstood”, lansată de Nina Simone.

Grupul Florence + The Machine, cu cel mai recent disc al său, „How Big How Blue How Beautiful”, a fost inclus în clasament pe locul al treilea. Albumul este considerat de critici ca fiind cel mai personal dintre cele compuse de Florence Welch, arătând vulnerabilitate și exprimând, totodată, emoție.

Locul al patrulea în listă îi revine cântăreței americane Darlene Love, în vârstă de 74 de ani. „Introducing Darlene Love” a fost produs de Steve Van Zandt, conține două piese compuse de Bruce Springsteen, dar și cover-uri după Joan Jett și Elvis Costello.

Pe locul al cincilea în clasament se află Selena Gomez și „Revival”. Acesta arată, în opinia publicației Rolling Stone, o interpretă mult mai încrezătoare, editorii apreciind schimbările de ritm și pe cele vocale.

Madonna și albumul său „Rebel Heart” se află pe locul al șaselea. Cele 14 piese incluse pe discul lansat în luna martie dezvăluie două fețe ale Madonnei – cea romantică și cea rebelă. Acest al 13-lea material de studio lansat de starul american este considerat și cel mai bun al cântăreței din ultimul deceniu.

Locul al șaptelea în topul albumelor pop este ocupat de Carly Rae Jepsen și „Emotion”, al doilea material lansat de cântăreața canadiană. Pe locul al optulea se clasează Jason Derulo, cu „Everything Is 4”, un album cu accente R&B, country și soul, pe care apar Stevie Wonder și Keith Urban.

Fifth Harmony și albumul „Reflection” se află pe locul al nouălea. Grupul, format din concurente ale emisiunii TV „X-Factor”, debutează cu un disc care impresionează prin tehnica vocală, după cum afirmă editorii publicației americane.

Albumul „Made in the A.M.”, semnat de One Direction, ocupă locul al zecelea în top, grupul fiind considerat unul dintre cele mai maleabile din punct de vedere al sound-ului.

În clasamentul realizat de editorii publicației americane urmează Justin Bieber, cu „Purpose”, Ellie Goulding, cu „Delirium”, Dumblonde, cu „Dumblonde”, Little Mix, cu „Get Weird”, Demi Lovato și „Confident”, Jess Glynne, cu „I Cry When I Laugh”, Roísín Murphy, cu „Hairless Toys”, Susanne Sundfør, cu „10 Love Songs”, Shamir, cu „Ratchet”, și Skylar Spence, cu „Prom King”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine