Toți sportivii din Moldova au câștigat la Gala K-1 de la Chișinău: Ţuţu şi-a apărat centura de campion mondial

tutu1
Foto:Constantin Țuțu PC: Primele Știri

Luptătorul Constantin Ţuţu rămâne campion mondial al K-1, în categoria de 85 de kilograme, în versiunea KOK. Sportivul moldovean l-a învins aseară pe ucraineanul Igor Lyapin, în cadrul ultimei gale KOK din acest an. Toţi sportivii din Moldova, care au evoluat la Gala de la Chişinău, au obţinut victorii.

Constantin Ţuţu l-a întâlnit pe Igor Lyapin în cel mai aşteptat duel al serii la Gala KOK de la Chişinău. În runda secundă, luptătorul moldovean l-a trimis pe cel ucrainean de două ori pe podea. Lyapin a rezistat şi a terminat în picioare partida. Ţuţu a câştigat la puncte, apărându-şi astfel centura de campion mondial la K-1, în categoria de 85 de kilograme, în versiunea KOK, transmite Publika.

Moldoveanul Sergiu Morari a câştigat piramida în categoria de 77 de kilograme. Luptătorul nostru l-a bătut, în semifinală, pe un sportiv olandez, iar în finală l-a învins pe un adversar din Estonia.

Unul dintre cei mai promiţători luptători K-1 din Moldova, Stanislav Reniţă, a disputat un super-fight cu scântei în faţa lui Issam Laazibi. Olandezul i-a spart arcada lui Reniţă, dar acesta a rezistat şi a câştigat la puncte.

În afară de meciurile K-1, a avut loc şi o luptă conform regulilor MMA. În prima rundă, Vladislav Popovschi l-a trimis în knockout pe africanul Aboubacar.

Ultima Gală KOK din acest an a fost una superbă pentru sportivii moldoveni. Luptătorii noştri au obţinut doar victorii în cele 12 partide disputate.

Următoarea Gală K-1 de la Chişinău va avea loc în luna aprilie a anului viitor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine