Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting a parcurs două etape. În prima etapă (20 august-5 octombrie 2015) sondajul a cuprins un eșantion probabilistic stratificat multistadial de 351 de companii, cu o marjă de eroare de 6,2 % la un nivel de încredere de 95 %. Sondajul din a doua etapă (20 octombrie-31 octombrie 2015) s-a realizat pe un eșantion probabilistic stratificat multistadial de 832 de respondenți, cu o marjă de eroare de 3,4 % la un nivel de încredere de 95 %. Datele au fost adunate din chestionarele ce au fost colectate prin intermediul interviurilor față în față.
Magenta Consulting a realizat un sondaj în două etape ca să afle câtă încredere au persoanele juridice în sectorul bancar și câtă încredere manifestă față de acest sistem persoanele fizice. Așadar, urmează o analiză a rezultatelor cercetării făcută în comparație pentru cele două perioade de intervievare a respondenților. Prima etapă de colectare a datelor s-a desfășurat în perioada 20 august-5 octombrie 2015 și a vizat opinia businessurilor. În cea de-a doua etapă, care a decurs între 20 octombrie și 31 octombrie 2015, au fost intervievați cetățenii RM (persoane fizice).
Nivelul de încredere în sistemul bancar în rândul companiilor, % (28 august-5 octombrie 2015)
Prima perioadă de intervievare, a arătat că media de încredere a managementului de top al companiilor în sistemul bancar este 2,6 din 5. Cu alte cuvinte, cei mai mulți au fost cei care au o atitudine neutră față de bănci – 40 % și cei care nu au încredere, la fel 40 %, dintre care 23 % din manageri sunt absolut categorici și sceptici față de sectorul bancar. Doar 18 % din businessurile intervievate au afirmat că pot să aibă încredere în sistemul bancar, 6 % din ele oferind calificativul maxim de încredere.
Categoria celor ce au o părere negativă față de sectorul bancar este preponderent reprezentată de companiile din regiunea de nord și cea de centru a Republicii Moldova, de către bărbați, de către persoanele care activează pe patentă, dețin gospodării țărănești sau administrează o micro-întreprindere și de către directori și manageri, mai rar de contabili. Printre managerii companiilor ce au oferit cele mai mari note pentru încrederea lor față de bănci, cei mai mulți sunt din zona de sud a țării, sunt femei și persoane care administrează activități financiare și au afaceri în domeniul sănătății și asistenței sociale.
Jumătate din moldoveni sunt sceptici față de siguranța băncilor
Ce-a de-a doua perioadă de intervievare a constat în aflarea nivelului de încredere în sistemul bancar pe care îl manifestă locuitorii RM. Studiul a depistat că ponderea moldovenilor ce nu și-ar încredința economiile băncilor constituie 54 %.
Nivelul de încredere în sistemul bancar în rândul cetățenilor, % (20 octombrie–31 octombrie 2015)
Bărbații și femeile sunt în egală măsură sceptici față de siguranța băncilor, locuitorii orașelor sunt mai puțin sceptici, decât cei din mediul rural. Rata încrederii scade odată cu creșterea vârstei respondenților. În această categorie a scepticilor majoritare sunt persoanele ce au un venit mediu lunar sub 5 mii de lei și persoanele ce dețin propria afacere precum și cei ce sunt pensionari.
Cauza care ar explica nivelului încrederii moldovenilor față de securitatea sectorului bancar nu trebuie privită doar pe plan național și intern, dar și pe cel mondial. Un studiu realizat în SUA de American Express, în martie 2015, arată că doar 53 % dintre cetățenii americani sunt dispuși să-și țină banii în bancă, 47 % dintre ei probabil au găsit deja pe google.com „Top 5 cele mai sigure metode de a păstra banii în afara băncii”.