S-au finalizat lucrările de reparație a unui sector de drum din orașul Hâncești

40317
Foto:Photo Credit: ADRCentru

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru informează despre încheierea lucrărilor de reparație a unei porțiuni de drum construite în cadrul proiectului regional „Dezvoltarea atractivității economice în sectorul cu potențial industrial regional a orașului Hâncești prin construcția capitală a drumului de ocolire”.

Astfel, au fost recepționate lucrările de reparație a unui segment cu lungimea de circa un kilometru de drum prevăzut în cadrul primei etape a proiectului prin care se asigură îmbunătățirea accesului spre drumul republican Chișinău-Hâncești-Cimișlia-Basarabeasca R3 și Chișinău-Leova R34, care îndeplinește o funcție deosebită ca drum de ocolire a transportului din direcția Basarabeasca către direcția Cahul, Chișinău și, cel mai important, către Europa, prin Vama Leușeni.

Prin construcția drumului de ocolire, traficul național și internațional se transferă în afara centrului urban, se contribuie la dezvoltarea economică a localității și, respectiv, se îmbunătățesc condițiile de viață ale locuitorilor orașului. Drumul este important și pentru sectorul de exploatare a digurilor râului Cogâlnic și a canalelor de desecare din luncă, care deservesc aceste construcții pe o lungime de peste 20 de kilometri.

În afară de orașul Hâncești, drumul dat deschide o mare perspectivă de dezvoltare și pentru celelalte sate și localități ale raioanelor învecinate.

În cadrul etapei I, au fost finalizate lucrările de construcție a sectorului de drum, a apeductului și a liniilor de electricitate la obiectul „Construcția Sectorului de Drum dintre strada Chișinăului și Kogălniceanu, or. Hâncești”.

În urma realizării etapei II a acestui proiect, vor fi construite 1,442 km de drum de ocolire, cu îmbrăcăminte rutieră amplasată. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de amenajare a teritoriului adiacent drumului de ocolire și instalarea sistemului de iluminare stradală.

Această investiție are drept scop creșterea economică în regiune prin crearea Parcului Industrial de tip green field. Drumul de ocolire asigură conexiunea la Parcul Industrial, fapt care va genera efecte pozitive asupra economiei, ridicând rata de ocupare a forței de muncă și dinamizarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii. În urma construcției acestui drum, circa 26 de mii de locuitori vor avea acces confortabil la drumul republican Chișinău-Hâncești-Cimișlia-Basarabeasca R3 şi R34. Implementarea acțiunii exclude pericolul de inundare a 450 de case.

Suma totală a proiectului este de 73 235,29 mii lei, din Fondul Național de Dezvoltare Regională fiind solicitați 28 517,16 mii lei. Până în prezent, pentru realizarea acestui proiect au fost alocate 15 720 de mii de lei din FNDR. Etapa a doua a proiectului urmează să demareze în anul 2016.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine