(foto) Bursa de Merit AGEPI: Doi studenți de la ASEM vor primi lunar câte o mie de lei

12
Foto:Burse AGEPI pentru cei mai buni studenți ai ASEM Photo Credit: AGEPI

Vineri, 4 decembrie, în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), a avut loc festivitatea de acordare a Bursei de Merit a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) la doi dintre cei mai buni studenți, care își fac studiile la Facultatea Business și Administrarea afacerilor (BAA), specialitatea Managementul proprietății intelectuale. Câștigătorii concursului, care se desfășoară anual, vor primi câte 1.000 de lei lunar, pentru anul de studii 2015-2016.

La eveniment au fost prezenți Octavian Apostol, directorul general al AGEPI, Ala Cotelnic, prim-prorector cu activitate didactică al ASEM, Angela Solcan, decanul Facultății Business și Administrarea Afacerilor, studenți și profesori, precum și specialiști din cadrul AGEPI.

Astfel, în rezultatul examinării dosarelor depuse la concurs, prin decizia comună a Senatului ASEM și administrației Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Bursa de Merit AGEPI, pentru anul de studii 2015-2016, a fost acordată studentelor Nicoleta Sergentu și Ludmila Adamciuc, grupa de studii MPI-141.

Directorul general al AGEPI a înmânat studentelor certificatele care confirmă acordarea Bursei de Merit și câte un set de materiale din domeniul proprietății intelectuale.

Octavian Apostol a menționat că este convins de faptul că investiţiile făcute astăzi în dezvoltarea intelectuală a tinerilor vor aduce mâine pe piaţa muncii din Republica Moldova, și în special în domeniul Proprietății Intelectuale, specialişti bine pregătiţi, care la rândul lor vor contribui la dezvoltarea economică a ţării. Totodată, directorul general al AGEPI le-a dorit succes studenților și i-a încurajat să fie activi și să aplice și la anul viitor la concurs.

Bursa de Merit AGEPI a fost instituită în anul 2010. Susținerea financiară a studenților de la Facultatea Business și Administrarea Afacerilor, specialitatea Managementul proprietății intelectuale, are menirea de a ajuta și stimula pregătirea cadrelor naționale în domeniul proprietății intelectuale, aceasta fiind una dintre direcțiile prioritare ale Strategiei Naționale în domeniul PI până în anul 2020.

Menționăm că din momentul instituirii și până în prezent, Bursa de merit a AGEPI a fost acordată la șapte studenți de la ASEM, viitori manageri în proprietatea intelectuală.

1

2

7

11

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine