(video) Burj Khalifa va avea rival! Cel mai înalt turn din lume se construiește într-un port saudit

19g2xub7lr1anjpg
Foto:Photo Credit: gizmodo.com

Dubaiul, până acum campion în ceea ce privește construcțiile – aici aflându-se cele mai mari și cele mai scumpe din lume – va avea curând competiție pe aceasta piață din partea Arabiei Saudite.

Burj Khalifa, care deține în prezent recordul mondial, fiind cea mai înaltă construcție, își va pierde titlul dacă Arabia Saudita reușește să-și ducă la îndeplinire planul său în valoare de 1,23 de miliarde de dolari.

Un comunicat al guvernului saudit, dat publicității duminică, arată că deja s-a semnat un contract în acest sens. Turnul este deja construit până la al 26-lea nivel, însă construcția va trebui înălțată până la un kilometru. În 2020, când va fi gata, Jeddah City va „privi” de sus Burj Khalifa, înalt de „doar” 827 de metri.

Turnul va găzdui un centru urban modern, care va atrage oameni din toate păturile societății, având o multitudine de întrebuințări, se arată în comunicat. Acesta va avea 200 de etaje, panorama fiind înspre Marea Roșie.

Pentru finalizarea proiectului e nevoie, printre altele, de 80.000 de tone de oțel. Construcția e însă o sarcină dificilă, mai cu seamă din cauza faptului că sarea poate face rău clădirii. Fundația are 60 de metri adâncime și trebuie să fie extrem de rezistentă, dat fiind faptul că nu se află la mare distanță de ocean. În plus, ca să facă față vântului, clădirea își va schimba regulat forma.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine