Mișcarea Civică Tinerii Moldovei a marcat azi Ziua Națională a tuturor românilor printr-un flash-mob la care toți participanții au desfășurat o hartă enormă a României și a Rep. Moldova reunite într-un singur stat. Pe imagine se putea vedea următorul mesaj: „România și Republica Molodva – Reuniți în 2018”.
„Am reușit. Am afișat astăzi cea mai mare hartă a României și Republicii Moldova împreună. E harta Ţării noastre din viitorul apropiat, din 2018. Aceasta nu ar fi fost posibil fără aportul adus de fiecare dintre cei prezenți la construirea hărții. Cred că e vital să lucrăm la fel de bine și organizat fiecare pentru a reuși să aducem cetățenilor republicii un trai mai bun, lucru care e posibil doar prin Reunirea cu România”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.
România și Republica Moldova – Reuniți în 2018De la înălțime, frumos, România și Republica Moldova în 2018!Hai share și voi!
Posted by Tinerii Moldovei on Tuesday, December 1, 2015
„Dacă n-ar fi fost ziua de 1 decembrie în anul 1918, ziua Marii Uniri a tuturor teritoriilor românești, Basarabia ar fi căzut victimă revoluției bolșevice și războiului civil din Rusia țaristă care a avut urmări tragice pentru întreaga omenire. Astăzi, la fel ca și atunci, unica soluție pentru a ieși din criza profundă în care se află poporul dintre Prut și Nistru rămâne a fi doar Unirea cu România, iar noi ne-am adunat cu toții aici pentru a reprezenta acest lucru”, a precizat Oxana Iovu, voluntar la Mișcarea Civică Tinerii Moldovei.
Harta României Reîntregite are o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi. Pe hartă este înfăţişat chipul domnitorului Ştefan cel Mare şi tricolorul.