(video) Iată ce filme poți vedea în cinematografele Patria în luna decembrie

maxresdefault
Foto:Photo Credit: Youtube

În luna decembrie, Cinematograful Patria ți-a pregătit o serie e filme de calitate. Filme din toate genurile, de la comedii la animaţii, acţiune, drame și aventuri promit să ne ofere distracţie pe măsura aşteptărilor. Filmul lunii totuși rămâne a fi episodul șapte al francizei Star Wars – o nouă aventură intergalactică şi o nouă răfuială între Imperiu şi forţele Rezistenţei. Vezi mai jos lista completă a peliculelor ce urmează să fie proiectate în luna decembrie, precum și data lansării acestora în Moldova.

3 decembrie – In the Heart of the Sea / În Inima Mării

Inspirat de bestsellerul omonim semnat de Nathaniel Philbrick, apreciatul regizor Ron Howard aduce din decembrie pe marile ecrane aventura „În Inima Mării”. În iarna anului 1820, ambarcaţiunea Essex este atacată şi distrusă de o balenă uriaşă cu o voinţă distrugătoare, parcă planificată. „În Inima Mării” surprinde dezolanta imagine de după asalt şi lupta pentru salvare a echipajului captiv în mijlocul vastei întinderi de apă. Cei câţiva supravieţuitori dintr-o barcă ating limita imposibilului pentru a rămâne în viaţă.

Trecând prin furtuni devastatoare, foamete, panică şi disperare, oamenii vor ajunge să pună la îndoială propria credinţă, moralitatea şi chiar valorile umane după care se ghidează. În tot acest timp, căpitanul caută o modalitate de a se ghida în larg şi de a-şi duce la ţărm echipajul, pe când secundul său devine obsedat de dorinţa de a captura fioroasa balenă. O producţie Warner Bros. Pictures, filmul „În Inima Mării” reuneşte şi o distribuţie complexă din care fac parte Chris Hemsworth, Owen Chase, Benjamin Walker sau Tom Holland.

Regia: Ron Howard
Actori: Chris Hemsworth, Cillian Murphy, Brendan Gleeson
Gen film: Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric
Durata: 121 de minute

3 decembrie – Goosebumps / Goosebumps: Îţi facem părul măciucă

În Goosebumps, adolescentul Zach Cooper (Dylan Minnette), supărat că a trebuit să se mute dintr-un oraş mare într-unul mic, întrevede o rază de speranţă când întâlneşte o fată frumoasă din vecini, pe nume Hannah (Odeya Rush) şi leagă o nouă prietenie cu Champ (Ryan Lee). Dar fiecare lucru bun are şi partea lui întunecată, aşa că Zach află destul de repede că misteriosul tată al lui Hannah este de fapt R.L. Stine (Jack Black), autorul seriei de succes, Goosebumps. Când Zach începe să afle tot felul de lucruri despre vecinii săi, el descoperă că Stine are un secret periculos: creaturile pe care le-a creat şi cu care a populat cărţile sale sunt reale, iar Stine îşi protejează cititorii ţinându-le închise în cărţile unde au apărut fiecare. Când creaţiile lui Stine sunt eliberate neintenţionat dintre paginile manuscriselor, viaţa lui Zach devine de-a dreptul ciudată.

Într-o noapte de aventuri nebuneşti, Zach, Hannah, Champ şi Stine trebuie să-şi unească puterile pentru a-i băga înapoi între filele cărţilor pe păpuşa Slappy, pe fetiţa cu mască, gnomii şi alte creaturi, care ameninţau oraşul.

Regia: Rob Letterman
Actori: Jack Black, Dylan Minnette, Odeya Rush
Gen film: Aventuri, Comedie, Fantastic
Durata: 103 minute
IMDb rating: 7,0

3 decembrie – Bridge of Spies / Podul spionilor

Podul la care face referire titlul filmului este unul real, ce face legătura între periferia fostului Berlin de Vest şi centrul oraşului Postdam, aflat anterior sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în ani ’60, când serviciile secrete ale sovieticilor şi ale americanilor schimbau prizonieri în numita locaţie. Bridge of War – după un scenariu semnat de Matt Charman, rescris de Joel şi Ethan Coen – spune povestea primului schimb de prizonieri făcut pe pod, dar şi a încercărilor avocatului James Donovan (Tom Hanks) de a negocia eliberarea pilotului Francis Gary Powers după ce avionul său a fost doborât pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Așadar, este vorba despre un thriller dramatic amplasat pe fundalul unei serii de evenimente istorice. „Bridge of Spies” spune povestea lui James Donovan (Hanks), un avocat din Brooklyn care se trezeşte aruncat în centrul Războiului Rece, când CIA îl trimite cu sarcina aproape imposibilă să negocieze eliberarea unui pilot american U-2 capturat.

Regia: Steven Spielberg
Actori: Tom Hanks, Alan Alda, Mark Rylance
Gen film: Biografic, Dramă, Thriller
Durata: 135 de minute
IMDb rating: 8,3

10 decembrie – Love the Coopers / Haos de Crăciun

Charlotte Cooper are o dorinţă de Crăciun simplă. Vrea ca familia ei să aibă amintirea unui Crăciun perfect. Dar, de patru generaţii, adunarea clanului Cooper sub acelaşi acoperiş a fost oricum, numai perfectă, nu. Relaxarea şi bucuria nu sunt simple – va ninge cu găleata, se va arunca peste tot cu mâncare şi vor veni musafiri neaşteptaţi. Dar, mai întâi, Fantomele Crăciunurilor Trecut, Prezent şi Viitor vor sta cu capetele sus pe când fiecare dintre membrii familiei Cooper va veni acasă.

Regia: Jessie Nelson
Actori: Olivia Wilde, Marisa Tomei, John Goodman, Ed Helms, Diane Keaton, Amanda Seyfried
Gen film: Comedie
Durata: 107 minute
IMDb rating: 5,7

17 decembrie – Star Wars: Episode VII – The Force Awakens / Star Wars: Trezirea Forţei

Acţiunea din sequel are loc la 35 de ani de la evenimentele din episodul VI al francizei. O nouă aventură intergalactică şi o nouă răfuială între Imperiu şi forţele Rezistenţei, conduse de Poe Dameron (Oscar Isaac), va avea loc. Kylo Ren, personajul negativ interpretat de Adam Driver, face promisiunea de a termina ce a început Darth Vader. De partea cealaltă a baricadei sunt Rey (Daisy Ridley) și Finn (John Boyega), care vor găsi un ţel după întâlnirea cu Han Solo (Harrison Ford). „Trezirea Forţei” din titlul filmului e un comentariu direct la evoluţia celor doi protagoniști.

Roboţelul BB-8, Chewbacca și prinţesa Leia, interpretată de aceeaşi Carrie Fisher, își au propriul rol în evoluția evenimentelor.

Regia: J.J. Abrams
Actori: Peter Mayhew, Mark Hamill, Kenny Baker, Harrison Ford, Carrie Fisher, Anthony Daniels
Gen film: Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF
Durata: 136 de minute

24 decembrie – The Peanuts Movie

Snoopy pornește în cea mai mare misiunea a sa: el şi echipa lui iau cerul cu asalt ca să-şi ducă la capăt răzbunarea, în timp ce cel mai bun prieten al lui, Charlie Brown, începe acasă propria lui călătorie epică.

Regia: Steve Martino
Actori: Bill Melendez, Trombone Shorty
Gen film: Animaţie, Aventuri, Comedie
Durata: 93 de minute
IMDB: 7,9

24 decembrie – The Little Prince / Micul prinţ

Redescoperiţi acum una dintre cele mai îndrăgite poveşti ale tuturor timpurilor. Mark Osborne, regizorul lui Kung Fu Panda, care a fost nominalizat la premiul Academiei, vine acum cu prima adaptare animată a legendarei capodopere a lui Antoine de Saint-Exupéry – Micul prinţ. Eroina povestirii este Fetiţa (Mackenzie Foy), pe care mama sa (Rachel McAdams) o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În acest proces intervine un vecin cumsecade, dar cam excentric, Aviatorul (Jeff Bridges). Acesta îi prezintă micii sale prietene o lume extraordinară, în care totul este posibil. Este lumea pe care i-a prezentat-o, la rândul său, Micul prinţ (debutantul Riley Osborne).

Aici începe călătoria magică şi emoţionantă a Fetiţei în universul Micului prinţ, iar Fetiţa îşi redescoperă copilăria şi învaţă că cel mai important lucru este să ai prieteni şi să înţelegi esenţa vieţii prin prisma inimii; căci esenţa nu poate fi văzută cu ochiul liber, ci poate fi cunoscută cu adevărat doar prin prisma sufletului.

Regia: Mark Osborne
Actori: Rachel McAdams, Benicio Del Toro, James Franco, Marion Cotillard
Gen film: Animaţie
Durata: 108 minute
IMDB: 7,8

24 decembrie – Самый лучший день

Ofițerului Inspectoratului de Patrulare Petya Vasyutino i-a venit timpul să-și întemeieze o familie, însă acesta încă locuiește cu mama sa care are o cafenea la marginea drumului. Mireasa acestuia este casierița stației de benzină, Olga. Chiar în ziua în care Petya decide să o ceară în căsătorie pe Olga, în mașina acestuia s-a ciocnit vedeta estradei pop Aliona. Pentru a evita o ulterioară sancțiune, Aliona decide să-l seducă Petya…

31 decembrie – Богатырша 3D

Frumoasa Vasilisa și eroul Daniel sunt în așteptarea celui de al treilea moștenitor, care potrivit predicțiilor magilor va deveni un mare războinic, pentru a proteja și a salva Rusia de un dușman teribil. Însă se naște o fată frumoasă. Dinastia este amenințată, tatăl este confuz, iar poporul face glumele pe seama acestei situații. Fata, între timp, crește și visează să devină o războinică.

Pentru mai multe detalii privind ora proiecțiilor, accesați site-ul cinematografului Patria.

Vizionare plăcută!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine