(foto) Elevii Liceului Academiei de Științe și-au dat culoare viselor la o întâlnire cu Nata Albot

_DSC5783
Foto:Photo Credit: Carolina Cicati

Elevii de la Liceul Academiei de Științe a Moldovei au organizat miercuri, 25 noiembrie, o oră publică, întitulată „Dă culoare viselor tale la o întâlnire de suflet cu Nata Albot”. Tinerii s-au desfătat, aflând mai multe informații despre cum să creezi un eveniment de succes și care sunt valorile care cu adevărat contează pentru a reuși.

Seminarul pregătit de Nata a adunat circa 200 de elevi din diferite licee și colegii, precum și instituții universitare. Discuția a fost încărcată de emoții pozitive și relații cordiale, de aceea tinerii au prins curaj și au adresat un șir de întrebări, despre personalitate, creștere în carieră, scopuri și impedimente, despre toate oportunitățile de care a știut să profite și despre visurile care au prins aripi sau urmează a fi ancorate. De asemenea, tinerii au fost invitați să se implice în multiplele proiecte pe care jurnalista le coordonează.

„Unul dintre cele mai influente sfaturi a fost acela de a nu renunța niciodată. Astfel, ne-a îndemnat să nu cedăm niciodată, chiar dacă vom avea eșecuri, chiar dacă vom cădea, să luptăm, să muncim zilnic și să ne dedicăm toată ființa noastră pentru a desăvârși visul din copilărie”, a mărturisit un participant la eveniment.

Nata a oferit elevilor o doză de pozitivism, prin exemplele din viața personală, prin definirea fericirii și prin mărturisirea celor mai frumoase realizări.

Organizatorii evenimentului mulțumesc tuturor celor prezenți la această întâlnire de suflet, din care cu toții am avut de învățat, de meditat asupra a cine suntem și ce ne dorim de fapt.

Elevii promit și alte ședințe la fel de captivante, cu noi invitați, noi experiențe și multe amintiri.

_DSC5790

_DSC5849

_DSC5859

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine