(video) Grupare criminală formată din 7 tineri, reținută pentru comercializarea heroinei

risunok1_1
Foto:Grupare criminală reţinută în flagrant pentru comercializarea heroinei în proporţii deosebit de mari

Forțele de ordine au anihilat o grupare criminală specializată în comercializarea substanțelor narcotice de tip sintetic, în special heroină, pe teritoriul Capitalei.

Membrii grupării s-au dovedit a fi șapte persoane, printre care şi o femeie, cu vârste cuprinse între 25 şi 33 ani, domiciliate în Capitală. Activitatea suspecților a fost monitorizată şi documentată de aproximativ trei luni de zile, perioadă în care poliţiştii au acumulat probe concludente ce demonstrează complicitatea acestora. În timpul reţinerii, indivizii au opus rezistență şi au încercat să evadeze de la faţa locului cu automobilele cu care se deplasau.

În urma percheziţiilor corporale, în automobile şi la domicilii, poliţiştii au depistat doze de heroină pregătite pentru vânzări, seringi, pastile cu efect psihotrop, mijloace financiare marcate, obţinute în urma vânzărilor de droguri precum şi alte tipuri de droguri sintetice. Toate acestea au fost sigilate şi transmise în laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor de specialitate. În context, poliţiştii continuă investigaţiile în vederea identificării altor persoane posibil implicate în aceste scheme criminale, precum şi originea drogurilor depistate.

Suspecții au fost reţinuţi în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău şi sunt cercetaţi penal în stare de arest pentru punerea în circulație ilegală a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari. Conform legislaţiei penale în vigoare, ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.

Poliţia Capitalei a sporit activităţile de combatere şi prevenire a traficului ilicit de droguri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine