(foto) Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” a sărbătorit 70 de ani de la fondare

251897_472302229449760_497728236_n
Foto:Photo Credit: Facebook/Colegiul de muzică „Stefan Neaga"

Vineri, 20 noiembrie 2015, Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” a sărbătorit 70 de ani de la fondare. Cu această ocazie, în sala mare a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” a avut loc concertul festiv „Note aniversare”, dedicat și împlinirii a 115 ani de la naşterea compozitorului şi dirijorului Ştefan Neaga.

La serata de aniversare a participat ministrul în exercițiu al Culturii Monica Babuc care, în mesajul său de felicitare, a ținut să menționeze implicarea activă a instituției în educarea mai multor generații de muzicieni.

În semn de recunoştinţă, Monica Babuc a oferit Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga” diplomă de onoare, din Ministerului Culturii, pentru contribuţia substanţială la dezvoltarea învăţământului şi artelor în promovarea valorilor autentice şi cu prilejul aniversării a 70 de ani de la fondare. Totodată, ministrul în exerciţiu al Culturii a dat citire decretului Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, privind conferirea titlului onoric de „Maestru în Artă” Tatianei Daniţă şi lui Vasile Panainte – profesori ai Colegiului. În acest context, menţionăm că Monica Babuc a înmânat diplomele Guvernului, semnate de prim-ministrul interimar, Gheorghe Brega cadrelor didactice, pentru vocaţie şi talent, activitate prodigioasă şi contribuţie la dezvoltarea învăţământului şi artei şi cu prilejul celor 70 de ani de la fondarea Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga”.

În cadrul concertului aniversar au evoluat orchestra de muzică populară „Tinerii rapsozi”, în frunte cu profesorul Vasile Panaite, corala „Gloria”, dirijor – Oleg Constantinov, fanfara instituţiei, sub bagheta profesorului Ion Talpă, orchestra de cameră, dirijor Mihail Secichin, ansamblul etnofolcloric, condus de Nătălița Munteanu, ansamblul de dansuri populare bulgărești, conducător Siyka Vasileva.

Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” este o instituție de învățământ mediu de specialitate, care asigură pregătirea specialiștilor în domeniul artei muzicale. În 70 ani de activitate, Colegiul a pregătit cca 8 mii de specialişti în domeniul muzicii, printre care artiști notorii precum Eugen Doga, Veronica Garştea, Vladimir Curbet, Gheorghe Mustea, Valentin Dânga, Tudor Chiriac, Petre Neamţu, Ion Dascăl, Serghei Ciuhrii, Gheorghe Şevcişin, Mihai Ciobanu, Nicolae Glib, Anastasia Lazariuc, Natalia Barbu, regretaţii Ion şi Petre Teodorovici ș.a. Aproximativ 70 la sută din artiștii instrumentiști și vocalişti din toate colectivele și formațiile artistice profesioniste și de amatori din țară sunt absolvenți ai Colegiului.

Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” s-a format în baza Școlii de Muzică din Chișinău, fondată în anul 1945, conform Hotărârii Sovietului Comisarilor Norodnici al URSS nr. 1413 din 22 martie 1945. În anul 1955 Școlii de Muzică i se conferă numele „Ștefan Neaga”. În anul 1991, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 350 din 17.06.1991 și Ordinului Ministerului Culturii nr. 165 din 23.06.1991, în scopul perfecționării sistemului de pregătire a cadrelor în domeniul culturii și artei, Școala de Muzică se reorganizează în Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga”. Din anul 1996 în satul Tvardiţa, raionul Taraclia, s-a constituit filiala Colegiului cu Secţia Instrumente populare bulgare şi coregrafie.

Actualmente la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” pot fi studiate patru specialități: Interpretare instrumentală, Canto (academic și popular), Dirijare corală și muzicologie.

La specialitatea Interpretare instrumentală sunt următoarele specializări:
– Interpretare instrumentală (Instrumente cu corzi);
– Interpretare instrumentală (Pian);
– Interpretare instrumentală (Instrumente aerofone și percuție);
– Interpretare instrumentală (Instrumente populare moldovenești).

La specialitatea Canto (academic și popular) sunt următoarele specializări:
– Canto popular;
– Canto academic.

dsc_0697_0

dsc_0704_0

dsc_0700

dsc_0687

dsc_0645

dsc_0602

dsc_0658

dsc_0680

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine