Iulia Cozacenco: Ce învățăm de la britanici? Respectul reciproc, amabilitatea deosebită, cultura profesională disciplinată

Oameni: prieteni, profesori

La școala din Bender studia franceză, iar din acest motiv, Iulia a început să facă ore particulare cu un profesor despre care spune că a fost cel care a contribuit la dezvoltarea gândirii sale analitice și la ceea ce până la urmă a adus-o acolo unde este acum. La 14 ani venea să-și continue studiile la Chișinău, iar aici a întâlnit alți oameni care au inspirat-o în mod neintenționat, „doar prin puterea personalității lor”. Profesoara de limba română din liceu a învățat-o să gândească în limba română, să analizeze și să comenteze într-un mod constructiv. „A fost o prietenă a noastră”, ne spune Iulia.

Astfel de prietenă a găsit și între lectorii de la Universitatea de Stat, atunci când studia engleza și germana la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Acolo descoperea o lume a literaturii diferite, pe care n-o știuse până atunci. „Am avut profesori extraordinari. Îmi pare rău că nu am profitat de șansa de a discuta mai mult, de a învăța mai mult de la ei, de a încerca să construim o relație.”

„Cred că aș putea să numesc doar oameni în acest interviu”, ne-a spus Iulia. Aici se includ profesorii menționați, dar și colegii de serviciu. „Anterior nu mă gândeam la asta, dar acum îmi dau seama că niciun om nu apare în viața ta accidental. De la fiecare am învățat că poți să fii un model pentru cineva, dar nu trebuie neapărat să tinzi spre asta.”

Curiozitatea a îndemnat-o să învețe mai mult

În timpul facultății, a făcut și voluntariat ca traducător și interpret, activități pe care le-a continuat și mai târziu, când începea să-și creeze experiență de lucru. Stagiile de practică la oficiul local al Amnesty International, apoi la UNAIDS Moldova, jobul de lector universitar de jumătate de an la universitate, unde a predat cursuri practice de traducere simultană, dar și cursuri teoretice de Comunicare au fost, în acest sens, exeperiențe ce i-au deschis uși către activitățile ce au urmat. În 2007 începea aventura sa la Consiliul Europei. Atunci Iulia devenea asistent lingvistic în cadrul unui program finanțat de Uniunea Europeană, în domeniul justiției. Cei trei ani și jumătate lucrați aici i-au sporit curiozitatea față de domeniul respectiv. Astfel, Iulia începea să urmeze cursuri de masterat la aceeași universitate în Studii Americanistice. Experiența unui nou proiect început la Consiliul Europei în 2010, în domeniul consolidării măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului au făcut-o să simtă că-și dorește și mai mult, iar în 2012 devenea din nou studentă.

La Colegiul Europei, în Bruges, Belgia, a fost frapată nu atât de profesori, față de care avea așteptări ce i-au fost satisfăcute, dar în mod special de studenți și de nivelul lor de cunoștințe. „Am fost plăcut suprinsă de cât de ușor comunicau cu profesorii, de faptul că nu se simțeau inferiori, de modul în care știau să construiască un dialog, dar și de faptul că știau să echilibreze munca enormă cu o bună distracție, lucru pe care l-am preluat și de la britanici.”

„Tot la Colegiu am înțeles că în timpul prelegerilor de la facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la USM, nu găseam curajul de a pune întrebări, de a spune ce gândesc atunci când aveam o opinie, deși profesorii ne încurajau să facem asta.”

„Ce învățăm de la britanici? Respectul reciproc, amabilitatea deosebită, cultura profesională disciplinată și organizată”

În decursul a trei luni de la revenirea în țară după absolvirea Colegiului Europei, Iulia a devenit consilier pe probleme politice la Ambasada Britanică de la Chișinău, poziție pe care o ocupă deja de doi ani. „Ca să fii în stare să consiliezi, trebuie să înțelegi ce se întâmplă. Pentru asta este nevoie de analiză și comunicare cu mulți oameni. Ăsta este și modul prin care eu îmi construiesc analizele mai multor lucruri ce se întâmplă la noi în țară.

Pe lângă asta, Iulia coordonează un proiect lansat de Ambasadă ce vizează apropierea tinerilor lideri din diferite regiuni ale țării. „Vrem să le arătăm cât de asemănători sunt, chiar dacă trăiesc în diferite regiuni, raioane, iar pentru asta le oferim o platformă unde ei pot să depășească anumite stereotipuri pe care le au unii față de alții. Problema este că ei, aflându-se în diferite spații geografice mici, nu se cunosc între ei. Mie îmi place ideea că noi le facem cunoștință.”

Interacțiunea pe care o are zi de zi cu britanicii, a făcut-o să deprindă anumite învățături de la acest popor. „Respectul reciproc, amabilitatea deosebită, cultura profesională disciplinată și organizată, gândirea analitică dezvoltată grație dezbaterilor pe care ei le învață încă din școală, sunt o parte a culturii lor, care le permite să întrețină dialoguri constructive.” Pe lângă dezbateri, alte două elemente de care tânăra noastră generație are nevoie pentru a se dezvolta sunt lecturile și voluntariatul. „Lecturile ne dezvoltă curiozitatea, dezbaterile ne susțin această curiozitate și ne permit să avem opinii argumentate, iar voluntariatul ne ajută să le punem în aplicare pe toate. Ar fi bine ca aceste activități să nu fie neapărat opționale în sistemul nostru educațional.”

„M-am educat să nu am regrete”

„Da, au fost dificultăți”, ne-a povestit tânăra, dificultăți legate de percepții, ale mele sau ale altor oameni față de mine. „Eu m-am educat să nu am regrete și părinții m-au învățat la fel. Orice se întâmplă în viață e spre bine. Un sfat oferit de mama mea a fost că totul va fi așa cum trebuie să fie, chiar dacă va fi altfel. Cred că așa și a fost la mine.”

„Mi-aș dori să am pregătirea, posibilitatea și voința necesare de a contribui la consolidarea societății noastre prin integrare”, ne-a spus Iulia pe final. „Mă refer la integrarea lingvistică, etnică, aspecte care nu trebuie să fie obstacole, așa cum sunt percepute acum, dar să fie motive de a fi mai curioși față de ce se întâmplă în unele regiuni.”

Își dorește să aibă o activitate prin care să contribuie la consolidarea societății și anume a celor două maluri ale Nistrului: „Putem să trăim mai bine, dacă ne ajutăm unul pe altul”.

∗∗∗

Acest material este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.