Corina Fusu participă la un summit în Qatar. Michelle Obama a inaugurat evenimentul

12191696_925374420882449_3767829939361306450_n
Foto:Photo Credit: Ministerul Educației

În perioada 4-5 noiembrie 2015, Corina Fusu, ministrul Educației, participă la Summitul WISE (World Inovative Summit for Education) care se desfășoară la Doha, Statul Qatar. Din delegația Republicii Moldova la Summit face parte și Cristina Boaghi, viceministru al Educației.

WISE 2015 este prima Conferință globală după ratificarea de către ONU a Obiectivelor Globale de Dezvoltare Durabilă și este organizată de către Fundația Qatar (Qatar Foundation) sub egida Seikha Moza bint Nasser, Președinta Fundației. La eveniment au participat circa 1.500 de persoane, între care experți, lideri educaționali, factori de decizie din sfera educației, politicului și businessului din circa 100 de țări ale lumii.

Ediția 2015 a WISE, desfășurată sub genericul „Investiții pentru impact: Calitatea educației pentru dezvoltarea durabilă și creșterea economică”, a fost inaugurată de Excelența Sa Seikha Moza bint Nasser și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, care au abordat subiecte ce țin de provocările actuale în domeniul educației la nivel regional și mondial, angajamentele asumate din perspectiva Obiectivelor Globale de Dezvoltare Durabilă, dar și subiecte ce țin de educația de calitate și șanse egale pentru toți copiii din perspectiva gender.

12191843_925374244215800_9143799721815977927_n

În cadrul Summitului, dna ministru Corina Fusu, alături de alți miniștri ai Educației, dar și factori de decizie din domeniul educațional, a participat la discuții și a împărtășit experiența privind reformarea sistemelor educaționale naționale pentru asigurarea creșterii economice, sporirea angajării tinerilor în contextul dezvoltării durabile.

Agenda include o sesiune cu participarea miniștrilor Educației prezenți la eveniment, cu tema Creșterea Economică, Angajarea și Educația, în cadrul căreia dna ministru Corina Fusu a ținut un discurs despre promovarea reformei în sistemul Învățământului Profesional Tehnic din Republica Moldova, reformă care are drept țintă corelarea dintre cererea pieţei forţei de muncă naționale, dar și internaționale, precum și pregătirea specialiștilor din sectorul IPT.

12208474_925374417549116_8926329437643833086_n

Evenimentul se conturează și ca o bună ocazie de a stabili relații cu factori de decizie din întreaga lume, miniștri, manageri și alți actori din domeniul educației în scopul promovării reformelor, proiectelor internaționale, dar și atragerii investițiilor pentru sectorul educațional național.

În context, menționăm că Forumul oferă posibilități inedite de a deveni parte a comunității educaționale mondiale și platformei de comunicare WISE. Astfel, nu numai în cadrul evenimentului, dar și pe parcursul întregului an, Ministerul Educației va rămâne conectat la cele mai inovative și creative idei care se diseminează în cadrul acestei platforme de comunicare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine