(video) Emoționant! Trupa Taxi a lansat o melodie în memoria victimelor tragediei din București

concert-taxi-timisoara-34
Foto:Photo Credit: opiniatimisoarei.ro

Trupa Taxi a lansat, luni, melodia „Ce faceţi?”, în memoria victimelor incendiului izbucnit vineri, în clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căruia au murit 32 de persoane.

Melodia „Ce faceţi?” a fost publicată luni, pe canalul de YouTube al formaţiei Taxi. Piesa nu are un videoclip dedicat, în locul acestuia fiind publicată o imagine neagră, ca doliu pentru victimele incendiului din Colectiv. Vezi mai jos o parte dintre versurile melodiei trupei Taxi:

„Hei, ce faceţi? De fapt, ştiu, vă gândiţi la mine
Staţi liniştiţi, m-a durut cam rău, dar acum mi-e bine.
Suntem toţi aici, lumea se poartă frumos, ne-au pus aripi noi
Şi totul ar fi perfect, doar că ne e şi nouă dor de voi.
În rest este bine, sunt concerte rock peste tot şi se aude foarte clar, se aude fiecare cuvânt
Şi băieţii cântă foarte, foarte, foarte tare
Pentru că doar aşa se aude mai încet răul de pe Pământ.”

Până în momentul difuzării acestei ştiri, melodia „Ce faceţi?” are aproape 40.000 de vizualizări pe YouTube.

Potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţilor, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 32 de persoane. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, până la 90 fiind în stare critică şi gravă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine