PD vrea demisia lui Streleț și reclădirea Alianței alături de grupul Leancă

small_lupu_md7_(1)
Foto:Marian Lupu PC: PDM.md

Liderul PDM, Marian Lupu, a făcut declarații duale după ședința de miercuri a Consiliului AIE III. Acesta a anunțat că nu va face coaliție cu partidele de stânga, dar, în acelaşi timp, i-a sugerat lui Valeriu Streleț să-și dea demisia benevol.

Partidul Democrat i-a exprimat neîncrederea domnului Streleț din câteva motive. „Întâi de toate, comportamentul lui de prim-ministru după ziua de 15 octombrie, fiindcă ultimele două săptămâni nu a acționat ca premier. Nu a acționat ca și conducător al cabinetului de miniștri cu rezolvarea cu care trebuie să se ocupe Guvernul. În acest răstimp, a devenit un apărător înflăcărat pe toate căile al fostului președinte PLDM. Doi: nu am primit răspunsuri la întrebările noastre anterioare. Avem în vedere și acțiunile, nu doar declarațiile care au fost promovate de către colegii de la PLDM și mă refer aici la solicitarea oficială a biroului permanent cu privire la organizarea unei ședințe speciale cu invitarea celor din Platforma DA și multe alte acțiuni, inclusiv solicitarea de demitere (a șefului CNA, Viorel Chetraru). Poziția noastră rămâne aceeași. Noi nu suntem în drept să influențăm deturnarea investigației acestei fraude a secolului”, a declarat Lupu.

Liderul PDM a anunțat că Valeriu Streleț trebuie să-și dea demisia dacă nu vrea să primească un vot de neîncredere joi în Parlament. „Toate luate împreună, la propunerea înaintată dl Streleț ca să nu ajungem în ziua de mâine cu votul unei moțiuni care are la baza sa acuzații de corupție, va fi o a doua moțiune pe durata ultimului an de zile. Propunerea a fost ca domnia sa să-și dea demisia și, respectiv, pe această cale să formeze premizele necesare de a reclădi imediat în 10-14 zile o alianță europeană care ar dispune de o majoritate stabilă, clară și funcțională în Parlamentul Republicii Moldova. Ar fi o restartare. Negocierea poate merge foarte rapid cu participarea și a celor din grupul Leancă și a altor deputați neafiliați care vor susține parcursul european al Republicii Moldova”, susține Lupu.

De asemenea, Lupu a declarat că formațiunea sa nu va face coaliții cu partidele de extremă stângă și că optează deschis pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova. „Trebuie să punem prioritățile așa cum ele se anunță. Întâi de toate, formarea majoritățiii parlamentare prin cooptarea și atragerea tuturor forțelor pro-europene din Parlament, fiindcă PD a avut și are în continuare ferma poziție că nicioadată nu vom forma coaliție cu partidele de axtremă stânga și niciodată la deturnarea parcursului european. Șase ani de zile am asigurat acest parcurs și vom acționa de aceeași manieră în continuare”, a anunțat acesta.

Reamintim că mâine, 29 septembrie, la ședința Parlamentului va fi examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț. Moțiunea a fost înaintată de PSRM și a fost semnată de 42 de deputați, 22 – socialiști și 20 – comuniști. Motivul care stă la baza actului ar fi „suspiciunea de corupție a premierului Valeriu Streleț”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine