(audio) Usatîi a publicat o farsă telefonică făcută Președintelui Moldovei și ministrului de Interne

collage
Foto:Noi interceptări telefonice publicate PC: colaj #diez

Renato Usatîi face din nou publice „interceptări telefonice”. De data aceasta, este vorba despre o falsă conversație între președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti și guvernatorul regiunii Odesa, Mihail Saakașvili precum și cu Arsen Avakov, ministrul de Interne al Ucrainei. Discuțiile telefonice au fost realizate cu ajutorul prankerilor și nu sunt decât o farsă pe seama demnitarilor de la Chișinău.

Interceptarea, făcută publică de către Usatîi pe pagina sa de Facebook, relevă o conversație între Timofti și „presupusul” Saakașvili în privința arestării liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, joi, la Odesa.

Reamintim că, liderul Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi a plecat la Moscova marți pentru că ar avea de pregătit „mai multe chestiuni importante, inclusiv câteva filmulețe”, după cum a spus el însuși într-un filmuleț publicat pe rețeaua de socializare Facebook.

Amintim că luni, Primarul municipiului Bălți a făcut publică o conversație telefonică între Vlad Filat și Ilan Șor cu câteva zile înainte ca Vlad Filat să fie reținut.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine