Socialiștii vor înainta o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Streleț

Dodon PSRM
Foto:PC : politik.md.

Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor, a susţinut astăzi o conferinţă de presă, în cadrul căreia a declarat că socialiştii vor continua protestele şi presiunile asupra guvernării, insistând pe demiterea tuturor persoanelor culpabile de situaţia dezastruoasă, în care a ajuns să se afle ţara. Totodată, PSRM a pregătit un proiect de lege cu privire la înaintarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Streleţ şi îşi îndeamnă colegii din alte fracţiuni parlamentare să susţină această iniţiativă.

Potrivit lui Dodon, datorită acţiunilor consecvente ale socialiştilor, săptămâna trecută s-a reuşit obţinerea a două rezultate importante: scindarea în alianţa de guvernare şi arestarea lui Vlad Filat. Totuşi, susţine Dodon, aceste realizări nu sunt suficiente. „Noi am cerut şi continuăm să cerem demisia Guvernului Streleţ. Acest cabinet de miniştri este al patrulea la număr din partea liberal-democraţilor. Ce au făcut „verzii” în tot acest răstimp, în toţi șase ani? Un Guvern a fost demis pentru corupţie, altul a cedat Aeroportul şi băncile, al treilea, Gaburici, a alocat, în luna martie, 5 miliarde de lei băncilor defectuoase printr-o decizie secretă a Guvernului. Şi iată-l pe cel de-la patrulea, care nu va rezista până la Anul nou, până la Crăciun”, a spus Dodon.

Președintele PSRM a ţinut să menţioneze că, potrivit presei, şeful cabinetului de miniştri moldovean este partener în firma rudei lui Filat „Caravita” şi alături de liderul PLDM deţine 2.800 de hectare de pământ în Odesa şi mai este implicat şi în alte afaceri. „Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ va fi înregistrată săptămâna aceasta. Pentru a o înregistra, este nevoie de semnăturile a 26 de deputaţi, iar pentru demiterea cabinetului de miniştri sunt necesare 51 de semnături. Noi vom face tot posibilul pentru ca iniţiativa să fie înregistrată săptămâna aceasta, iar săptămâna următoare să fie votată”, a indicat liderul PSRM.

Potrivit lui, socialiştii vor continua presiunile asupra guvernării atâta timp, cât va fi necesar pentru a o răsturna.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine