Comisia juridică a votat pentru scoaterea imunității lui Vlad Filat

Filat
Foto:Photo Credit: Captură video/privesc.eu

Deputații din Comisia Juridică, Numiri și Imunități au votat ca Vlad Filat să fie lipsit de imunitate parlamentară. Din cei 11 membri ai Comisiei, opt au votat pentru și numai trei au votat împotriva lipsirii de imunitate. Cei trei deputați care au votat împotrivă ar fi deputații PLDM Angel Agachi, Tudor Deliu şi Iurie Țap. Filat nu a fost de față atunci când a fost supusă votării decizia.

Anunțul a fost făcut acum de către liderul PSRM, Igor Dodon, care a anunțat acest lucru pe pagina sa de Facebook. Procedura de vot a fost una secretă.

Reamintim că azi dimineață, în cadrul ședinței Parlamentului, procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut deputaților ridicarea imunității lui Vlad Filat pentru ca acesta să fie tras la răspundere în cazul fraudelor bancare care au avut loc la BEM.

Potrivit procurorului General, Corneliu Gurin, în perioada anilor 2010-2013, Vladimir Filat, exercitând funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, fiind astfel persoană cu funcție de demnitate publică, a estorcat și primit de la directorul Dufremol, Ilan Shor, mijloace financiare bunuri ce nu i se cuvin, în sumă totală de peste 60 de milioane de dolari SUA. Pentru a facilita încetarea contractelor controalelor inițiate la Dufremol de către organele se stat abilitate cu funcții de Control, pentru a organiza numirea lui Ilan Shor în calitate de consul onorific al RM în Federația Rusă, pentru a asigura adoptarea de către Guvernul RM a unei hotărâri prin care să se permită comercializarea produselor petroliere în regim de duty free.

De asemenea, potrivit materialelor cauzelor panale, în perioada anilor 2013-2014, Vladimir Filat a susținut că are influență asupra persoanelor publice în cadrul Guvernului și altor insituții publice, a pretins și a primit de la Ilan Shor, personal și prin alte persoane, bani, servicii și alte bunuri sau avantaje în sumă totală de peste 190 de milioane de dolari SUA.

Respectivele bunuri și foloase au fost pretinse și primite de către Filat pentru a determina persoanele publice să îndeplinească acțiuni în executarea funcțiilor deținute și anume: să adopte acte normative și decizii necesare asigurării emisiei suplimentare de acțiuni în BEM fără participarea statului, ceea ce a determinat diminuarea pachetului de acțiuni al statului din capitalul social al BEM până la 33% + o acțiune și preluarea controlului consiliului de administrare al BEM de către Ilan Șor.

De asemenea, în sesizarea remisă de către Procuratură către Parlament se menționează că în rezultatul perchiziției efectuate în cadrul urmării penale în cauza penală pornită pentru faptul spălării banilor comise de către persoanele care gestionau activitatea companiei Caravita, au fost depistate probe materiale care demonstrează afilierea acestor persoane cu deputatul Vladimir Filat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine