Ești interesat de media? Vrei să contribui la dezvoltarea unei generații de tineri jurnaliști profesioniști, liberi și corecți? Atunci ești așteptat în echipa CTJM!
Înscrie-te în concurs în perioada 12-23 octombrie și devino unul dintre promotorii mass-mediei de calitate. Indiferent din ce domeniu vii: jurnalism, comunicare, economie, design, sociologie etc., important este să-ți dezvolți abilitățile și să le pui în aplicare.
Începând cu anul 2002, când a fost fondat, CTJM urmărește și contribuie la profesionalizarea presei din Republica Moldova, investind în tinerii jurnaliști și creșterea acestora.
# 13 ani de activitate și experiență;
# peste 10 echipe care s-au dezvoltat și au crescut în cadrul CTJM;
# peste 50 de offline-uri organizate, cu participarea celor mai buni jurnaliști din țară și peste hotare;
# evenimente și activități de rezonanță, precum ar fi: Forumul Tinerilor Jurnaliști, Gala Tinerilor Jurnaliști, Recensământul Presei Tinerilor – organizate de CTJM.
Ești așteptat să te înscrii în concurs, pentru a avea posibilitatea să:
# participi la cursuri de instruire;
# interacționezi și să acumulezi cunoștințe de la cei mai buni jurnaliști din țară și de peste hotare;
# participi la proiecte internaționale;
# ai posibilitatea să te afirmi și obții experiență în unul dintre departamentele din organizație: Comunicare, Proiecte, Resurse Umane etc.;
# activezi într-o echipă de tineri entuziaști;
# posibilitatea networkingului și dezvoltarea leadershipului;
# investești în tine atât personal, cât și profesional.
Tot ce trebuie să faci e să completezi formularul de aplicare până pe 23 octombrie, iar dacă ai întrebări, nu ezita să ne contactezi la ctjmoldova@gmail.com.