(video) Imagini spectaculoase, filmate de la înălțime. Cum se vede Chișinăul filmat dintr-o dronă

1
Foto:Photo Credit: Captură Video/Facebook/Fotograf Calin Gobjila

Trei tineri pasionați de filmări aeriene ne propun un nou unghi pentru a privi Chișinăul: de sus. Un unghi în care acesta apare mult mai frumos decât cel pe care-l vedem noi zi de zi în drum spre serviciu sau școală. Filmat dintr-o dronă, orașul arată cu adevărat spectaculos și, chiar dacă cunoști foarte bine Capitala, vei rămâne surprins de ce vei vedea.

Echipa care a realizat acest video se numește SBProduction, iar în ea se regăsesc trei tineri – Gobjila Călin, Sergiu Bujenita, Ruslan Bujenita. „Chișinău e orașul nostru natal, deci sau de la înălțime, sau de jos e un oraș frumos, cât despre înălțime, am filmat acolo sus niște peisaje foarte frumoase”, ne-a declarat Călin Gobjila, care are 21 de ani și învață la UTM, la Facultatea Telecomunicații.

Ideea de a realiza acest video le-a venit acum o lună, iar odată venită, au început să o realizeze cât mai repede posibil. De sus, imaginile filmate sunt de-a dreptul spectaculoase. Drona a zburat deasupra Televiziunii, în apropierea Porților Orașului, la Alecu Russo – traseul ce leagă sectorul Râșcani de Ciocana, stadionul Zimbru și alte zone emblematice ale Chișinăului.

Potrivit tinerilor, înălțimea maximă la care s-a filmat a fost de 500 de metri. „Am întâlnit greutăți când semnalul GPS dispărea din cauza câmpului magnetic foarte mare. La proiect am lucrat două săptămâni și aceste termen se datorează faptului că am lucrat în echipă. Să fi muncit de unul singur, era mai greu”, a mai mărturisit Călin, care are o pasiune mare față de tehnica ce captează video.

Cum arată Chișinăul filmat dintr-o dronă, vedeţi în video-ul de mai jos:

 

Un proiect finisat cu succes!!!Chisinau oras natal !!!

Posted by Fotograf Calin Gobjila on Sunday, October 11, 2015

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine