Două idei au învins la cea de-a treia ediție de Science SLAM

Science SLAM, ediţia III
Foto:PC: Science Slam

La Chişinău s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a evenimentului Science SLAM Moldova – un concurs intelectual, în cadrul căruia patru oameni din ştiinţă şi inovaţie au explicat pe înţelesul tuturor propriile cercetări, iar la final, publicul a ales învingătorul.

Science SLAM este un concurs ce îşi propune să promoveze ştiinţa şi inovaţia din Moldova. De asemena, oferă oamenilor din domeniul cercetării o platformă de comunicare a propriilor idei, iar vizitatorilor mai multe cunoştinţe din diverse domenii.

La această ediţie s-a întâmplat ceva neobişnuit. Publicul a decis să aleagă doi câştigători: Alexandru Iscenco, scriitor, antreprenor social, masterand în economia protecției mediului și resurselor naturale la Universitatea din Copenhaga şi Alexandru Gheţan, licenţiat în istorie şi masterand la facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova.

Daniel Todercan, co-organizator şi Business Development Manager, DAS Solutions a spus că trebuie să înțelegem cu toții că o societate nu se poate dezvolta dacă nu are un mediu academic și științific încurajat. „Avem un grup de oameni geniali în Moldova, care muncesc în domenii de importanță globală. Acești specialiști ne reprezintă la concursurile internaționale, iar în țara noastră sunt necunoscuți. Science SLAM este încercarea noastră de a da tonul unei discuții generale despre știința și inovațiile din Moldova. Pentru asta, ne asigurăm să organizăm un eveniment interesant, fără terminologii neclare, într-o atmosferă degajată. Discutăm despre știință între prieteni!”, spune Daniel.

 

PC: Science SLAM

Alexandru Iscenco, unul din câştigători, spune că nu este pentru prima dacă când participă la un Science SLAM, dar este prima dată când participă la un astfel de eveniment în Moldova. „Mi-a fost interesant să fac o prezentare științifică într-un mediu neformal și să cunosc metodele de prezentare interactivă și amuzantă de la alți slammeri. Science SLAM este într-adevăr un eveniment necesar pentru a promova știința ca un domeniu de activitate foarte interesant, important, dar nu în ultimul rând și amuzant. Mulțumiri și respectul meu fața de organizatorii Science SLAM în Moldova!”

 

PC: Science SLAM

Al doilea câștigător Science SLAM este Alexandru Ghețan. „Science SLAM pentru mine la început a fost perceput drept o țintă ce trebuie atinsă pentru a-mi putea face cunoscute ideile şi concepţiile. De departe, Science SLAM este unicul proiect din Moldova ce oferă posibilitatea publicului larg de a face cunoștință cu unele invenții noi, nu prin formule și teorii, ci prin intermediul unei metode relaxante și mult mai pe înțelesul oamenilor care nu vin din mediul cercetării și al inovației. În esență, Science SLAM aduce știința în casa oamenilor, făcând-o să se transforme din ceva complicat, sortit înțelegerii doar unui cerc restrâns de inițiați, într-o activitate interesantă şi interactivă pentru publicul larg. Știința nu trebuie făcută de dragul științei, ci pentru beneficiul întregii societăți”.

Science SLAM este organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei în parteneriat cu Centrul Proiecte Internaţionale, Reţeaua Punctelor Naţionale de Contact, pentru proiectul Horizont 2020 şi DAS Solutions.

Proiect susținut de Comisia Europeană. Suport financiar acordat RM pentru participarea la programul cadru HORIZON2020, GA:2014/346-992, www.h2020.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine