Andrei Mihai Cristian este un fotograf român, care a prezentat pe blogul său o selecție de poze pe care le-a captat în stradă, fixând momente pe care, deseori, trecând pe alături, nu le observăm.
Fotografia de stradă e o oportunitate de a descoperi oamenii orașului, emoțiile și obiceiurile lor în cele mai prețioase clipe.
„Îmi place să fotografiez pe stradă. Situațiile inedite, neprevăzutul sunt câteva motive pentru care îmi car aparatul după mine ori de câte ori doresc să mă relaxez. Îmi place să relaționez, să comunic, să mă implic. Așa am început această călătorie în arta fotografiei: ieșind, privind, surprinzând momente inedite. Toată esența este să crezi în ceea ce faci și să privești fotografia ca pe un mod de relaxare, nu ca pe o obligație. Restul vine de la sine…”, a afirmat fotograful român.
„Fotografia este arta de a fura o clipă de timp, cu care, poate, nu te vei mai întâlni”, meditează Andrei Mihai Cristian.