De Ziua Profesorului, elevii claselor a 12-a, de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, ghidați de către diriginții lor – Gînga Tamara și Noroc Dorina, le-au oferit profesorilor o zi „altfel”, cu muzică, dans și multă voie bună.
Una dintre elevele clasei a 12-a, Sorina Noroc, a relatat pentru #diez cum s-a desfășurat această manifestație. Potrivit spuselor sale, sărbătoarea a fost organizată în semn de recunoștință pentru munca pe care o depun dascălii, pentru dăruirea și seninătatea cu care vin, zilnic, în fața elevilor.
Mașina retro i-a adus pe profesori până în fața elevilor, unde au fost întâmpinați pe ritmuri de Rock’n’Roll, de către Elvis Presley – Gherasim Mihai și Marilyn Monroe – Calestru Lia. „Profesorii au fost conduși la mesele unei cafenele improvizate, de unde au urmărit elevii, care au dansat pe cele mai reprezentative piese ale anilor ’50 și care, prin energie și bună dispoziție, au reușit să creeze o atmosferă absolut deosebită. Profesorii nu s-au lăsat mult timp rugați și au dansat, alături de elevi, pe ritmurile vremurilor de altădată!”, menționează Sorina.
„Un moment memorabil a fost și cel în care din mașină au coborât interpreții Costi Burlacu și Corina Țepeș. Timp de câteva minute, toți cei prezenți s-au bucurat de măiestria artiștilor, de o muzică sensibilă și de cuvinte alese, adresate celor care luminează pentru alții – profesorilor”, își amintește eleva.
De asemenea, potrivit tradiției care se repetă an de an, în această zi, elevii au ocazia să preia rolul de profesor. Astfel au acumulat o mulțime de impresii și au simțit cum e să fii dascăl pe pielea lor.
Activitatea care a încununat Ziua Profesorului a fost momentul artistic, realizat de către elevi, cu susținerea diriginților, dedicat cadrelor didactice, întrucât încă o amintire rămâne în istoria liceului, a elevilor și profesorilor. „Este important să știm că le putem dărui profesorilor măcar o zi, pentru sutele de ore consacrate devenirii noastre”, a conchis Sorina Noroc.
Vezi mai jos câteva poze de la serbarea ce a avut loc: