La 91 de ani de la întemeiere, Combinatul de Tutun din Chișinău și-a deschis ușile pentru vizitatorii care au fost curioși să afle și să vadă ce se întâmplă cu tutunul după recoltare, având acces la principalele secții ale fabricii.
La intrare, un grup de studenți de la Universitatea Tehnică își așteptau colegul ca să poată participa organizat la turul ce urma să înceapă. Domnul Nicolae, profesor la Universitatea Tehnică, își organizează studenții în fiecare an pentru astfel de excursii, pentru că, așa cum ne-a spus, merită să vadă pe viu anumite procese tehnologice, dar și dispozitivele utilizate pentru acestea.
Ne-am amestecat și noi printre ei și, după o procedură simplă de înregistrare, ne-am văzut în fața ușilor combinatului, care astăzi se deschideau pentru toți ochii curioși. Înainte ni se întindeau cele 12,5 hectare de pământ ale fabricii, pe care nu le-am cutreierat singuri. Un grup activ de îndrumători ne-au purtat cu grijă de la secție la secție, explicându-ne, arătându-ne și desigur avertizându-ne să nu atingem nimic din ce vedem.
Mirosul puternic de tutun îți pare straniu doar în primele cinci minute. Ulterior, te obișnuiești și-ți reamintești de el doar dacă crește în intensitate, ceea ce și s-a întâmplat cu fiecare secție pe care o vizitam.
Ne-am întrebat așa cum e și firesc, cât de motivat ar fi să lucreze unul din cei aproximativ 300 de muncitori de aici, unde gradul de nocivitate este, evident, unul ridicat. Salariile nu sunt mai mari de 6.000-7.000 de lei, la acestea adăugându-se și un bonus pentru remedierea nocivității și o jumătate de litru de lapte pe zi. Pe vremuri se producea mai mult și numărul angajaților ajungea și până la 10.000.
„Ne place să credem că producem marfă de o mai bună calitate acum, chiar dacă mai puțină. Cu toate că este un produs dăunător pentru sănătate, atât timp cât va exista consumatorul, vom exista și noi. Sunt politici dure în țară privind această activitate, dar noi supravețuim”, ne spune doamna Marina, primul nostru ghid, în timp ce ne făcea cunoștință cu o cameră a blocului administrativ, acolo unde erau expuse ca într-un muzeu documente vechi ce atestau începuturile funcționării fabricii, țigări, foi de tutun, fotografii cu doamne și domni celebri și alte obiecte reprezentative.
Producerea de țigări și fermentarea tutunului, care ajunge la o capacitate de 5.000 de tone anual, sunt în continuare cele două direcții principale de producție ale fabricii. În timpul Uniunii Sovietice, aici se produceau 133.000 de tone de tutun, ceea ce reprezenta a treia parte din toată producția Uniunii Sovietice, adică fiecare a treia țigară produsă în spațiul sovietic era moldovenească. Până la întemeierea Combinatului de Tutun în 1924, țigările erau confecționate manual la periferia Chișinăului, într-o manufactură. De-a lungul anilor, Combinatul a trecut prin mai multe perioade de renovări, retehnologizări, în 1944 fiind reconstruit.
Au lucrat aici dinastii întregi, și-au adus aportul mii de muncitori. Cu toate acestea, Combinatul și-a diminuat atât din activitate, cât și din personal, iar unul din motivele principale ar fi importul de produse din tutun, ne spune doamna Marina. Statisticile arată că în anul 2014 valoarea importului de tutun brut și prelucrat a ajuns la 60,2 milioane de dolari, mai puțin însă ca în 2013, când această valoare atingea 79,1 milioane de dolari. Totodată, în prima jumătate a anului 2015, țara noastră a importat tutun brut și prelucrat în valoare de 34,4 milioane de dolari.
Totuși, importarea tutunului brut este o necesitate pentru producția finală, întrucât diferitele tipuri de tutun procurate din Polonia, Grecia, Argentina, Bulgaria sau Kazahstan sunt combinate în ceea ce la final reprezintă cele 25 de branduri de țigări ce aparțin combinatului. La producerea țigărilor, adaosul de 15 % de nervură expandată (mijlocul frunzei de tutun) are un rol important pentru micșorarea conținutului de nicotină.
România și Polonia ar fi printre principalii importatori de tutun moldovenesc. Cu toate acestea, exportăm în valoare de doar 6,4 milioane de dolari, restul producției fiind vândută pe piața autohtonă.
Excursia noastră a continuat în laboratorul de testare. Aici se verifică proporția componentelor ce intră într-o țigară. De asemenea, o mașinărie circulară care are la capete suspendate câteva țigări măsoară standardele de lungime pentru ca țigara să poate fi aprinsă în mod corespunzător. După acest procedeu, această mașinărie „fumează” concomitent vreo 20 de țigări, pentru a le testa funcționalitatea.
În secția de prelucrare a tutunului, umiditatea aerului este ridicată, întrucât astea ar fi condițiile de păstrare necesare. Respirăm cu greu, parcă amețiți de miros și de amploare activității ce are loc în fabrică și ne aruncăm ochii către instalațiile gigantice. Sunt aparate germane performante, ce-și găsesc locul în combinat încă din 2005 și au o capacitate de producere de patru tone pe oră.
Aerul curat de afară, după un tur ce a durat o oră, a fost mai mult decât binevenit. Am fost invitați să degustăm. Simion Grişciuc, directorul combinatului, alăturându-se grupului mai târziu, ne-a zis că nu ne recomandă să fumăm, dar dacă o facem, să alegem produse autohtone. Nimeni nu s-a grăbit să încerce.
