Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, ar accepta funcţia de preşedinte al ţării în anumite condiţii şi este gata să facă coaliţie în Parlament cu partide de centru-stânga. Declaraţiile au fost făcute de către liderul comunist în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.
„Voi accepta, dacă mi se va propune, funcţia de preşedinte, doar numai dacă voi fi mulţumit de condiţiile care mi se vor propune. Dar am îndoieli că vor veni la mine cu o astfel de propunere. Dacă ar fi alegeri anticipate şi în cazul alegerii preşedintelui am putea colabora cu Partidul Democrat. Trebuie să ne axăm mai mult pe problemele oamenilor şi mai puţin pe funcţii”, a spus preşedintele PCRM.
Vladimir Voronin s-a pronunţat pentru alegeri anticipate şi a spus că este gata să facă coaliţie cu partidele de stânga din Parlament pentru a da jos actuala guvernare. „Eu sunt pentru alegeri anticipate, dar în anumite condiţii. Mai întâi trebuie demişi şefii unor instituţii, cum ar fi preşedintele CEC şi procurorul general, pentru a exclude fraudarea alegerilor”, a declarat Voronin.
Întrebat de ce a votat pentru Guvernul Gaburici împreună cu PDM şi PLDM, liderul PCRM a spus că a făcut-o din două considerente. „În primul rând, am făcut-o pentru a-l exclude pe naţionalistul Mihai Ghimpu de la guvernare. În al doilea rând, ni s-a promis conducerea unor instituţii cum ar fi Curtea de Conturi şi Comisia Electorală Centrală, dar nu şi-au onorat promisiunile. Guvernul Gaburici a fost unul profesionist. Dar a căzut, pentru că nu a avut susţinere în Parlament. Noi nu am vrut să votăm proiectele lor, la fel şi liberalii au refuzat să voteze, pentru că nu au fost admişi la guvernare”, a declarat Voronin.