Încă un premiu pentru Moldova! O animație autohtonă a fost distinsă cu un „mini-oscar”

best_shorts_competition
Foto:PC: Simpals

Studioul moldovenesc de animaţie Simpals a cucerit o nouă distincţie, de această dată în SUA. Statueta, poleită cu 24 de carate de aur, a ajuns în Moldova. La prima vedere, seamănă cu copia micşorată a Oscarului.

Acum câteva zile, în Moldova „a venit” premiul festivalului de animaţie din SUA – Best Shorts Competition, în cadrul căruia studioul de animaţie moldovenesc Simpals şi-a prezentat lucrarea „Dji. Death Sails”.

În pofida numărului mare de lucrări expediate la concurs, juriul festivalului a distins lucrarea moldovenească cu premiul Award of Excellence (pentru realizări în sfera animaţiei). Din componenţa juriului festivalului Best Shorts Competition fac parte profesionişti ai industriei cinematografice, cei nominalizaţi şi laureaţi ai premiilor Emmy, Telly şi Communicator.

În acest an, festivalul a avut un număr colosal de participanţi din diferite colţuri ale lumii, precum Australia, Brazilia, Canada, SUA, Marea Britanie, România, Rusia, China, Danemarca, Franţa, Japonia, Islanda, Noua Zeelenadă şi altele.

De remarcat că premiul festivalului, statueta poleită cu 24 de carate de aur, aminteşte de Oscarul Hollywood-ului.

Amintim că studioul de animaţie Simpals până la ora actuală a lansat câteva lucrări, executate în grafică 3D. Cele mai cunoscute din ele – „Dji. Death Fails” şi „Dji. Death Sails” – au adunat deja peste 30 de distincţii şi locuri premiante pe parcursul ultimului an.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine