Fiecare persoană trebuie să se ocupe de valoarea sa intelectuală, nivelul de cultură generală pe care o deține, fapt ce poate fi reliefat prin lectură. Psihologul şi profesorul Daniel David a alcătuit o listă de 50 de cărţi esenţiale, ce contribuie la devenirea unei persoane culte, cu gândirea și imaginația dezvoltată.
Psihologul Daniel David a realizat, la solicitarea unei edituri, o listă a celor mai bune cărţi pe care le-a citit, pe care a prezentat-o pe blogul său. „Cred că fiecare om trebuie să fie preocupat de cultura personală, cultura fiind cea care îl transformă dintr-un Homo Sapiens într-o persoană, parte a unei civilizaţii. Sigur, astăzi, odată cu explozia cunoaşterii şi a lărgirii accesului la ea, este greu să mai fii un spirit enciclopedic – ca Leonardo da Vinci sau alte personalităţi ale Antichităţii, Evului Mediu sau Renaşterii. Poţi însă să fii un om cult şi educat care ştie unde să caute cunoaşterea atunci când nu ştie ceva şi/sau când este nevoie de ea”, a explicat David pe blogul său.
Un om cult/educat este astăzi, după părerea psihologului, „un om care cunoaşte într-un mod structural şi la un nivel mediu de analiză: Filozofie estică şi vestică (caracteristicile, reprezentanţii şi operele programatice ale curentelor principale); Logică, retorică şi teoria argumentării; Istoria naţională şi cea universală (caracteristicile şi evenimentele majore din perioadele istorice clasice); Literatura/arta naţională (inclusiv gramatica) şi internaţională (caracteristicile, reprezentanţii şi operele programatice ale curentelor principale); Domeniul în care activează (istoria şi reprezentanţii de marcă). Apoi, din fiecare dintre aceste aspecte trebuie să alegem cel puţin o temă/curent/autor de interes pe care trebuie să-l aprofundăm pe verticală (aprofundarea domeniului în care activezi este obligatorie)”.
TOP 50 Cărţi, cu descrierea psihologului David:
#1. Biblia (care merită comparată în perioada adultă cu Coranul, Scrierile Vedice şi Budiste)
#2. Basme (Andersen, Creangă, Ispirescu, fraţii Grimm)
#3. „Legendele Olimpului” (în adaptarea lui Mitru Alexandru)
#4. Homer: „Iliada” (la care trebuie adăugate „Odiseea” şi lucrarea lui Vergilius: „Eneida”)
#5. M. Ludemis: „Icar”
#6. K. May: „Winnetou” (dar merită citite toate lucrările din serie)
#7. J. Verne: „20.000 de Leghe Sub Mări” (dar merită citite toate lucrările din serie)
#8. D. Defoe: „Robinson Crusoe”
#9. M. Twain: „Aventurile lui Huckleberry Finn”
#10. J. London: „Chemarea Străbunilor” (Sălbăticiei, aş fi spus eu)
#11. A. Dumas: „Contele de Monte Cristo”
#12. I. Asimov: „Roboţii de pe Aurora” (dar şi „Zeii Înşişi”)
#13. J.R.R. Tolkien: „Hobbitul” (dar şi „Lord of the Rings”)
#14. L. Carroll: „Alice în Ţara Minunilor”
#15. M. Eliade: „Maitreyi”
#16. U. Eco: „Numele Trandafirului”
#17. T. Mann: „Muntele Vrăjit”
#18. H. Hesse: „Jocul cu Mărgele de Sticlă”
#19. E. Hemingway: „Zăpezile de pe Kilimanjaro” (dar şi „The Old Man and the Sea”)
#20. F. Dostoievski: „Fraţii Karamazov”
#21. L. Tolstoi: „Război şi Pace”
#22. F. Kafka: „Procesul”
#23. Platon: „Republica”
#24. Aristotel: „Politica”
#25. Plutarch: „Lives of the Noble Greeks and Romans”
#26. I. Kant: „Critica Raţiunii Pure” (dublată de celelalte două „Critici”)
#27. F. Nietzsche: „Aşa Grăit-a Zarathustra” (dar şi „Omenesc, prea Omenesc”)
#28. A.N. Whitehead şi B. Russell: „Principia Mathematica”
#29. L. Wittgenstein: „Tractatus Logico-Philosophicus” (traducerea Pears-McGuinness din 1961)
#30. R. Carnap: „The Logical Structure of the World” (dar şi „Pseudoproblems in Philosophy”)
#31. K. Popper: „The Logic of Scientific Discovery”
#32. W. Quine: „From a Logical Point of View” (conţine „Two Dogmas of Empiricism”)
#33. T. Kuhn: „Structura Revoluţiilor Ştiinţifice”
#34. P. Feyerabend: „Against Method”
#35. C. Peirce: „Collected Papers” (lucrările fundamentale despre pragmatism; editori: Charles Hartshorne şi Paul Weiss).
#36. C. Perelman: „The New Rhetoric and the Humanities: Essays on Rhetoric and its Applications”
#37. Epictet: „Discourses”
#38. Marcus Aurelius: „Gânduri către sine însuşi”
#39. Sfântul Augustin: „Confesiuni”
#40. Sun Tzu: „Arta războiului”
#41. N. Machiavelli: „Principele”
#42. J. Piaget: „Înţelepciunea şi Iluziile Filozofiei”
#43. C. Darwin: „Expresia emoţiilor la om şi animale” (dublată de Originea Speciilor)
#44. B.F. Skinner: „Walden Two” (dublată de About Behaviorism)
#45. A. Ellis şi R. Harper: „Ghid pentru o Viaţă Raţională” (dublată de Reason and Emotion in Psychotherapy)
#46. P. Churchland: „Matter and Consciousness”
#47. D. Dennet: „Conştiinţa explicată”
#48. R. Dawkins: „Gena egoistă”
#49. G. Orwell: „1984” (dar şi „Ferma Animalelor”)
#50. S.P. Huntington: „Ciocnirea civilizaţiilor”