În această sâmbătă, 19 septembrie, cu ocazia Zilei Aviației, la aeroportul din Chișinău va avea loc un program divers, partea cea mai captivantă fiind un Air Show impresionant.
Pe lângă faptul că oaspeții evenimentului vor avea parte de iarmaroc, concert și alte activități interesante, vor avea ocazia să admire zboruri demonstrative în cerul liber, efectuate de elicoptere și avioane.
Organizatorii evenimentului vor asigura transport gratuit de la stația Petrom de la porțile orașului, ce va circula în interval de 30 în 30 de minute de la ora 9:30 până la 16:00 și va ajunge direct la locul destinației – aeroportul vechi.
Pentru a evita aglomerația din parcare, vizitatorii cu mașini personale vor avea posibilitatea să le parcheze gratuit, inclusiv la fosta parcare temporară din partea Vestică a terminalului.
Program:
10:00 – Deschiderea evenimentului.
10:00 – 16:30 – Expoziţia aeronavelor şi tehnicii aeroportuare. ТU – 134, АН-24 (acces la bordul aeronavei pentru doritori), ЯК- 40, C-152, Robinson R-44, Becas X-32-912, Ambulanţa, DА – 42, Cirrus SR-22, Pipistrel.
10:00 – 16:30 – Organizarea iarmarocului aviatic – companii prezente care vând machete de avioane, literatură aviatică, elemente de îmbrăcăminte a echipajului, suvenire din domeniul aviaţiei.
10:00 – 16:30 – Organizarea zonelor tematice.
10:30 – 10:55 – Salturi efectuate de 12 paraşutişti sportivi din aeronava tip An-2.
11:00 – 11:10 – Salutul oficial pentru public din partea organizatorilor evenimentului.
11:10 – 11:30 – Prestaţia orchestrei Departamentului Poliției de Frontieră.
11:30 – 13:30 – Concert cu participarea artiştilor moldoveni.
12:00 – 12:05 – Zbor demonstrativ cu Cirrus SR 22.
12:15 – 12:20 – Zbor demonstrativ cu helicopterul Serviciului AVIASAN.
12:30 – 13:00 – Briefing de presă cu reprezentanţii Avia Invest.
13:00 – 13:30 – Demonstraţie „Acţiuni ale poliţiei, în cazul situaţiilor de intervenţie ilicită în aviaţia civilă”.
13:45 – 14:15 – Zbor demonstrativ al formaţiei Baltic Bees – șase aeronave L- 39.
14:30 – 15:00 – Zboruri demonstrative cu elemente de acrobaţie ale formaţiei „Baltic Bees”, Formaţie 6 L39. Zbor în formaţie Baltic Bees şi Air Moldova.
15:00 – 15:10 – Procedura „Botezul Aeronavei”.
15:10 – 16:00 – Oaspeţii speciali ai evenimentului – formaţia Deepcentral.
16:00 – 16:30 – Premierea câştigătorilor concursului „Blitz and Fly”.
16:30 – 17:00 – Închiderea evenimentului.
Vezi câteva imagini de la showul aviatic din 2014.
* * *
În baza ordinului cu privire la asigurarea bunei desfășurări a Zilei Aviației Civile, emis de către Ministrul Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, ISCA „Air Moldova” va organiza vineri, 18 septembrie, un zbor pentru 100 de copii din centrele de plasament din țară.
Copiii și însoțitorii acestora vor fi întâmpinați în scuarul Gării feroviare, iar ulterior, transportați la aeroport, unde vor fi întâmpinați de către ministrul Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc și directorul general ISCA „Air Moldova”, Iulian Scorpan.
Cei 100 de copii vor trăi experiența unui zbor demonstrativ de 30 de minute, iar la debarcare vor primi cadouri și dulciuri. Activitatea va avea loc cu începere de la ora 17:00, la Aeroportul din Chișinău.