Bloggerii sunt invitați să participe la un proiect de mobilizare socială în Germania

shift
Foto:Shift. Shape. Mobilize., PC: n-ost.org

Dacă ești un blogger înrăit, un activist ce dorește să schimbe modul de gândire, să contureze conceptul de schimbare socială și să mobilizeze lumea, atunci această oportunitate este pentru tine.

Bloggeri, ale căror postări sunt relevante Europei de Est și sunt interesați în a obține cunoștințe noi în sub-domenii ca live bloggingul, social media, securitatea online și accentuarea veridicității informațiilor cercetate, sunt invitați să participe la un proiect organizat de către Agenția Federală pentru Educație Civică (Bundeszentrale für Politische Bildung), în cooperare cu Sourcefabric și n-ost.

Scopul proiectului este de a aduna 20 de bloggeri din Europa în cadrul unui atelier de cinci zile în Berlin, atelier intitulat Shift. Shape. Mobilize., unde tinerii vor fi instruiți pentru a înțelege mai bine relevanța socio-politică a blogurilor în țările de tranziție. De asemenea, atelierul își propune să mărească nivelul de conștientizare, să împuternicească și să susțină rolul bloggerilor în Europa de Est drept o sursă alternativă de informare în societate. Iată de ce, anumite masterclassuri vor avea tematici concrete pentru a îmbunătăți anumite abilități, bloggerii participând la diverse dezbateri și paneluri de discuție, obținând, astfel, accesul la noi instrumente de informare. De asemenea, participanții vor avea ocazia să practice live blogging-ul în cadrul unei conferințe de presă ce face parte din proiect.

Cine poate să se înscrie la proiect?

# Bloggeri din diferite țări ale Europei, în special cei ce vin din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă;
# Bloggeri care discută activ pe platformele sale despre tematicile socio-politice; aceasta poate fi făcut sau din perspectiva socială, economică, sau într-un mod artistic;
# Persoanele care au un nivel înalt de limbă engleză și care vor fi prezenți pe întreaga perioadă a proiectului.

Costuri

Toate cheltuielile sunt acoperite de către organizatori, inclusiv cheltuielile de călătorie, visa, cazare, mese și materialele necesare pentru instruire.

Candidații interesați sunt invitați să se înregistreze, completând formularul necesar. În timpul procesului de înscriere, viitorii participanți sunt rugați să aducă un exemplu de blog post personal, unde să fie povestit despre:
# o acțiune pozitivă recentă sau o campanie ce i-a inspirat;
# ce îi motivează să fie activiști împotriva provocărilor ce se întâmplă în țară;
# cum activiștii aduc o schimbare socială prin social media.

Postarea pe blog trebuie să fie de minimum 4 mii – maxim 8 mii de caractere.

Data limită a înscrierilor la proiect este 20 septembrie, ora 23:59. Mai multe detalii vezi aici. Pentru întrebări și detalii, transmite un mesaj organizatorilor la adresa blogger-workshop@n-ost.org.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine