Antrenează-te cu cele mai patriotice întrebări de la Cupa Tricolorului și vino la Cupa Foaie Verde Busuioc

3 asachi
Foto:Echipa Asachi, câștigătoarea Cupei Tricolorului, PC: CMJI

În weekendul anterior a avut loc cea de-a doua ediție a Cupei Tricolorului, organizată de către Iulian Gramațki. Echipa #diez te îndeamnă să vezi mai jos care au fost 10 cele mai colorate întrebări din această ediție, dar și să mergi la jocul din 13 septembrie, la Cupa Foaie Verde Busuioc.

Pentru Cupa Foaie Verde Busuioc, organizată de către echipele Foaie Verde, Kakulla și Busuic, ești îndemnat să aduni o echipă de maxim șase persoane, dar și să „plătești” taxa de participare printr-o carte. Cărțile adunate vor fi redistribuite în calitate de premii pentru cei din afara podiumului.

Pentru a-ți antrena cunoștințele, te invităm să răspunzi la câteva întrebări din ediția a doua a Cupei Tricolorului.

PC: CMJI

#1. Autorul întrebării discuta cu un prieten. După o replică a prietenului, autorul a crezut că prietenul și-a dezvăluit simpatiile sale politice. Prietenul, însă, dorea să-i spună că el cântă la un anumit instrument muzical. Întrebare: Care era cuvântul rostit de prieten ce l-a dus în eroare pe autorul întrebării?

Răspuns: „basist”/„băsist”.

#2. Jocul „Wolfenstein: The New Order” prezintă o realitate alternativă, în care naziștii au învins în cel de-al Doilea Război Mondial. În acest joc, se menționează o trupă muzicală cu numele „Die Käfer”, ai cărei membri au fost forțați să cânte în germană pentru a nu fi băgați la închisoare. Dar sub ce nume cunoaștem noi trupa „Die Käfer”?

Răspuns: The Beatles.

#3. Atenție, anecdotă. Un agent sub acoperire este trimis de CIA în URSS. El participă la o petrecere cu mai mulți militari ruși de rang înalt și încearcă să socializeze cu ei. Aceștia din urmă îl demaschează foarte repede. Uluit, spionul întreabă dacă de vină a fost accentul lui. Ofițerii îi zic că nu, rusa pe care o vorbea era perfectă. Atunci spionul întreabă dacă nu a fost suficient de tare la beție. Ofițerii neagă, zicând că a băut chiar mai mult decât ei. Atunci spionul se predă, rugându-i să-i spună cum l-au demascat. Răspunsul ofițerilor dă de înțeles că de vină a fost politica de nediscriminare promovată în Statele Unite. Întrebare: Ce l-a dat de gol pe spion?

Răspuns: Era negru.

 

PC: CMJI

#4. Atenție, listă:
Republica Moldova – 1:2
România – 2:3
Franța – 2:3
Germania – 3:5
Marea Britanie – 1:2
Italia – 2:3
Rusia – 2:3
Elveția – 1:1
SUA – 10:19
Ce reprezintă această listă?

Răspuns: Proporțiile drapelului de stat.

#5. Ioan Iacob Heraclid este mai bine cunoscut sub un alt nume. În realitate, acest nume nu se datorează comportamentului său autoritar, ci unui titlu pe care acesta l-a moștenit după moartea tatălui său, un nobil de pe insula grecească Samos. Sub ce nume îl cunoaștem pe Ioan Iacob Heraclid, dacă se știe că i-a fost dedicată și o dramă compusă de Vasile Alecsandri?

Răspuns: Despot Vodă.

#6. Titlul unui articol de blog de pe cuc.md sună astfel: „Despre <cuvânt omis din trei litere> sau cum am nimerit în pat cu o domnișoară”. În articol este menționat și un anumit campionat între studenți. Reproduceți cuvântul omis din trei litere.

Răspuns: șah.

#7. „Povestea lui X” este o piesă de teatru din Uniunea Sovietică, scrisă în 1985 de Y-ov. Ea ne povestește despre un țar care are în subordinea sa un viteaz, pe care îl pune la diferite încercări. În urma unor evenimente recente, titlul și autorul acestei piese au creat o asociere în mediul informațional din Republica Moldova. Numiți X și Y.

Răspuns: X – (Fedot) Streleț, Y – Filat(ov).

 

PC: CMJI

#8. Un joc de cuvinte haios de pe internet se datorează unui spațiu. Imaginea e un colaj din mai multe fotografii ale unor parlamentari, în care aceștia cască sau fac alte gesturi somnolente. Textul de sub imagine sună astfel: „Frumoșii din pădurea…” Reproduceți sfârșitul acestui text.

Răspuns: „…ador mita”.

#9. La o lecție de istorie, un elev glumeț și pasionat de chimie a remarcat că el ar prefera ca în Țările Române să fi fost adoptat <două cuvinte omise>, deoarece e mai simplu ca structură și mai ușor de analizat. Reproduceți exact cele două cuvinte omise.

Răspuns: Regulamentul anorganic.

#10. În secolul XVIII, printre casele regale din întreaga Europă a devenit foarte populară apa dintr-un oraș german, produsă de un italian, descendenții căruia s-au stabilit ulterior la Paris. Un flacon costa aproximativ jumătate din salariul anual al unui funcționar. Numiți orașul.

Răspuns: Köln / Colonia

 

PC: CMJI

Bonus #diez:

#11. Christian, Dorian și Sasha au destul de multe deosebiri între ei. Nu toți sunt născuți în același secol. Nu toți au existat în realitate. Mai mult ca atât, nu toți sunt de același sex. Însă există două lucruri esențiale care îi unesc: primul este o atracție deosebită pentru desfrânare, iar cel de-al doilea poate fi redat printr-un singur cuvânt. Numiți acest cuvânt.

Răspuns: Grey.

La Cupa Foaie Verde Busuioc s-au înregistrat deocamdată 21 de echipe. Mai ai șansa să participi, lăsând un comentariu cu numele echipei pe pagina evenimentului. De asemenea, urmărește pagina Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale pentru alte evenimente.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine